LG prezintă Optimus UI 3.0, noua interfaţă pentru Android

17.05.2012
LG prezintă Optimus UI 3.0, noua interfaţă pentru Android

LG a anunţat versiunea 3.0 a interfeţei Optimus UI, destinată telefoanelor mobile cu sistem de operare Android.

LG prezintă Optimus UI 3.0, noua interfaţă pentru Android

Recomandată prin simplitate şi un design mai discret decât versiunile anterioare, noua interfaţă pentru telefoane LG emană prospeţime şi încearcă să atragă prin câteva funcţii noi:

  • Un nou sistem Pattern Lock, ce permite utilizatorilor că seteze cea mai utilizată funcţie a telefonului, spre exemplu camera foto, pentru a fi deschisă automat după deblocarea ecranului.
  • Posibilitatea de a debloca telefonul cu un gest slide, aplicat oriunde pe suprafaţa ecranului.
  • Sistemul Voice Shutter, ce permite obţinerea de poze activând obturatorul cu propria voce.
  • O nouă funcţie pentru camera foto, ce permite utilizatorului să aleagă cea mai bună poză cu putinţă, selectând dintr-o colecţie de imagini multiple, obţinute în rafală, înainte şi imediat după declanşarea obturatorului.
  • O funcţie Icon Customizer, ce oferă un nivel adiţional de personalizare, permiţând utilizatorilor să-şi configureze propriile poze ca icon-uri, reprezentând scurtături pentru aplicaţii sau diverse funcţii ale telefonului.
  • Adăugarea categoriei Download în meniu, pentru organizarea mai eficientă a fişierelor descărcate.

LG Optimus UI 3.0

Potrivit CEO-ului LG Mobile, Jong-seok Park, noua interfaţă Optimus UI 3.0 a fost creată pentru a evidenţia produsele LG în faţa alternativelor oferite de concurenţă, dând totodată utilizatorilor senzaţia că au achiziţionat ceva cu totul deosebit. Alături de hardware şi aspectul exterior al carcasei, interfaţa Optimus UI are cu siguranţă un rol important în definirea experienţei LG, chiar dacă unele voci critică noua interfaţă acuzând prea multe asemănări cu alternativa TouchWiz UI a celor de la Samsung.

Primele modele smartphone care primesc interfaţa Optimus UI 3.0 sunt Optimus 4x HD, programat pentru lansare în luna iunie, respectiv Optimus LTE II, aşteptat în Coreea chiar în această săptămână.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult