Microsoft a anunţat că asistentul digital Cortana va sosi în curând şi pe Android şi iOS

Autori: Dorian Prodan, Liviu - Andrei Mihai 26.05.2015
Microsoft a anunţat că asistentul digital Cortana va sosi în curând şi pe Android şi iOS

Lansat odată cu sistemul de operare Windows Phone 8.1, asistentul digital Cortana este un rival competitiv pentru soluţiile mai celebre Siri sau Google Now chiar dacă disponibilitatea sa lingvistică şi regională nu este foarte grozavă în acest moment. Confirmând un zvon anterior, Microsoft a anunţat astăzi că acest produs software va fi disponibil şi pe platformele rivale Android şi iOS, Cortana urmând să facă parte dintr-o pachet software mai mare care va oferi şi alte servicii de interconectare.

Conform unui articol publicat astăzi pe blogul oficial al companiei, sistemul de operare Windows 10 va veni însoţit de o aplicaţie numită Phone Companion care va uşura instalarea şi setarea aplicaţiilor Microsoft pe toate telefoanele şi tabletele utilizatorului. În cazul în care utilizatorul foloseşte Windows Phone sau Windows 10 Mobile, toate aplicaţiilor vor fi deja preinstalare şi setate, însă Phone Companion va oferi şi compatibilitate cu platformele Android şi iOS.

Printre aplicaţiile pe care Phone Companion le va oferi figurează produse multiplatformă deja cunoscute, cum ar fi Office, OneNote, Outlook, Skype şi OneDrive, dar şi două noutăţi. Prima dintre aceasta este o aplicaţie care va permite redarea muzicii stocare online pe OneDrive, viitorul Xbox Music urmând să folosească o opţiune de streaming specială pe care Microsoft a anunţat-o acum câteva luni dar pe care nu a activat-o încă pentru toate conturile.

Cea de-a doua noutate este chiar asistentul digital Cortana, care va ajunge astfel şi pe platformele Android şi iOS. La fel ca produsul deja prezent pe Windows Phone 8.1, Cortana va oferi control vocal, va permite interacţionarea cu calendarul, listele To Do şi alte module software şi-şi va sincroniza setările între terminale prin intermediul Notebook. Aplicaţia pentru Android şi iOS nu va putea fi însă activată cu ajutorul frazei „Hey Cortana” şi nici nu va putea altera setările sistemelor de operare.

Conform Microsoft, aplicaţia Cortana pentru Android va fi disponibilă începând cu sfârşitul lunii iunie, în timp ce versiunea pentru iOS va fi disponibilă ulterior. Programul Phone Companion va fi inclus în cadrul unei viitoare versiuni de test a sistemului de operare Windows 10, utilizatorii înregistraţi în programul Windows Insider urmând să primească acces la aceasta în cursul săptămânilor următoare.