Microsoft propune 10 motive pentru upgrade-ul la Windows 10, înaintea expirării perioadei de gratuitate

19.07.2016
Microsoft propune 10 motive pentru upgrade-ul la Windows 10, înaintea expirării perioadei de gratuitate

Cu zece zile înainte de expirarea ofertei de upgrade gratuit la Windows 10, Microsoft România aduce în atenţia utilizatorilor 10 dintre beneficiile pe care cea mai nouă versiune a sistemului de operare le aduce. Windows 10 mai poate fi instalat gratuit doar până pe data de 29 iulie 2016 de către utilizatorii posesori de licenţă validă de Windows 7, 8 sau 8.1.

10 motive pentru upgrade  la Windows 10:

  1. Doar până pe 29 iulie toţi utilizatorii de Windows 7, 8 sau 8.1 cu o licenţă validă mai pot face rapid şi uşor upgrade gratuit  la versiunea completă de Windows 10. Odată ce un dispozitiv este actualizat la Windows 10, Microsoft îl va menţine în permanenţă la zi din punct de vedere al noilor funcţionalităţi, dar şi din perspectiva ameninţărilor moderne de securitate. Utilizatorul va beneficia, în acest fel, de cea mai nouă versiune Windows pe toată durata de viaţă a dispozitivului.
  2. Utilizatorul devine titularul licenţei de Windows 10, iar acesta nu mai trebuie să păstreze codul de activare. Odată realizat upgrade-ul la Windows 10, licenţa primită are caracter perpetuu pe dispozitivul activat si este eliminată nevoia de a o păstra separat: folosind un cont Live ID (de pe Outlook.com, care vine împreună cu 5GB gratuiţi în cloud-ul OneDrive.com), licenţa Windows 10 este asociată automat contului Live ID, pe sistemul de pe care este folosit şi la orice reinstalare viitoare ea este aplicată automat, fără etape suplimentare.
  3. Sunt păstrate interfaţa familiară şi programele deja instalate. Pe cea mai bună versiune de Windows realizată până acum de Microsoft se pot folosi fără nicio problemă programele deja instalate pe vechea versiune de Windows. Fie că sunt aplicaţii clasice (Win32) sau cele noi (Universal Windows Platform), Windows 10 este o platformă stabilă, care pune mai bine în valoare componentele hardware instalate pe dispozitiv. După upgrade, toate aplicaţiile şi setările sunt acolo, gata să fie folosite în continuare. Totodată, încorporând feedback-ul strâns de la utilizatori, Windows 10 readuce într-o formă mai frumoasă şi mai extinsă funcţionalitatea clasică a meniului de START, folosit de utilizatori de la Windows XP încoace.
  4. Viteză mai bună de lucru pe acelaşi hardware ce funcţiona cu Windows 7 sau 8. Windows 10 va rula cel puţin la fel de bine pe toate sistemele ce rulează bine cu Windows 7 sau 8. De exemplu, la pornirea Windows-ului, timpii de aşteptare scad cu mai bine de 30%, iar pentru jocuri, DirectX12 poate aduce plusuri de viteză de până la 100% pe un hardware compatibil. În plus, Windows 10 vine cu un sistem de securitate avansat datorită funcţiilor Windows Defender, Smart Screen şi Windows Hello (opţiunea de autentificare biometrică disponibilă pe unele dintre dispozitive care au resursele hardware pentru recunoaştere facială 3D, scanare iris sau recunoaştere amprente), cu update-uri gratuite pentru Windows, Edge şi celelalte aplicaţii din Windows.
  5. Navigare mai sigură cu Microsoft Edge, noul browser din Windows 10, optimizat pentru autonomie şi performanţă, dar şi pentru utilizarea împreună cu un touchscreen. Dispozitivele mobile – notebook-uri, tablete –  pot să beneficieze de o autonomie cu aproape 10% (vezi rezultatele studiul Microsoft) mai mare decât în cazul folosirii altor motoare de cautare. Utilizatorii de tablete vor putea să se folosească de stylus (PEN) direct în Edge, fiindu-le mai simplu să ia notiţe şi să salveze informaţiile importante datorită tehnologiei Windows Ink de recunoaştere a interacţiunii cu un stylus.
  6. Optimizare atât pentru folosirea cu mouse-ul şi tastatura cât şi touch. Windows 10 este singurul sistem de operare a cărui interfaţă poate fi folosită la fel de uşor cu un touchscreen cât şi cu mouse-ul. Windows 10 ştie să detecteze automat când este folosit touch, afişând instant Tile-urile mai mari, cu care e mai simplu de interacţionat prin atingere. Iar dacă se doreşte interacţiunea cu mouse-ul şi tastatura, fiecare fereastră are posibilitatea de a fi controlată (minimizată, maximizată sau închisă) prin intermediul mouse-ului sau a shortcut-urilor clasice din Windows, la fel de uşor. În jurul nostru vedem tot mai multe dispozitive dotate cu touchscreen, tot mai multe soluţii hibride tabletă/laptop, unde Windows 10 este cel mai bun sistem de operare, oferind simultan accesul atât la aplicaţii touch cât şi la cele clasice, cu care utilizatorii sunt deja familiarizaţi.
  7. Action Center-ul din Windows 10 este o modalitate de a grupa unitar informaţiile relevante pentru utilizator. Aici se vor regăsi email-uri, ştiri, prognoza meteo, alerte de calendar, interacţiuni cu sistemul de operare şi aplicaţiile instalate, o mare varietate de informaţii extra, prezentate simplu, gata de a fi folosite în funcţie de nevoie. Şi puţin mai mult: din Action Center se obţine acces rapid, exact ca de pe telefon, la funcţiile de conectivitate ale sistemului – se poate activa şi dezactiva instant conexiunea la reţea, modifica setările de luminozitate, se poate lega sistemul la display-uri externe, activa VPN-ul şi multe altele.
  8. Din feedback-ul strâns de la milioanele de utilizatori din mediul enterprise, Microsoft a construit Windows 10 ca o soluţie excelentă pentru mediul enterprise. Este gata pentru instalarea în reţelele companiilor, cu opţiunile de conectivitate, administrare centralizată şi securitate active. Windows Information Protection va ajuta organizaţiile de toate dimensiunile să diferenţieze informaţiile personale de cele de business de pe acelaşi dispozitiv şi, în acest fel, să gestioneze conform politicilor de securitate. Angajaţii pot folosi acum modalităţi avansate de autentificare multifactor (inclusiv biometrică) pentru ca datele pe care le folosesc să rămână sigure şi să folosească doar acele aplicaţii care au fost verificate de departamentul IT. Conectivitatea în cloud, alături de funcţiile avansate de management şi instalare simplifică administrarea sistemelor, reducând costurile de infrastructură.
  9. În momentul de faţă Windows 10 rulează deja pe 350 de milioane de dispozitive, fiind versiunea de Windows care oferă cea mai bună experienţă de lucru şi cel mai ridicat nivel de satisfacţie în rândul utilizatorilor; aceştia acumulat până acum peste 135 de miliarde de ore de folosire, din care peste 19 miliarde de ore în jocuri.
  10. Acces gratuit la Windows Anniversary Update. Începând cu 2 august va fi disponibil Windows 10 Anniversary Update, reprezentând o continuare a investiţiei făcute de Microsoft în Windows 10 şi a ciclului de îmbunătăţiri pornit anul trecut, cele peste 350 de milioane de sisteme care au deja Windows 10 fiind deja pregătite pentru update. Ca şi Windows 10, Anniversary Update încorporează feedback-ul utilizatorilor înscrişi în programul Windows Insider. Va aduce o rafinare a interfeţei grafice, introducerea unor funcţii suplimentare de securitate, elemente noi de interacţiune touch via Windows Ink, iar pentru gameri vine cu Xbox Play Anywhere (acelaşi joc va funcţiona şi pe Windows 10, şi pe Xbox One) oferind posibilitatea de a juca de oriunde, cu acces unitar la setări şi progresul jocului. Asistentul digital Cortana  este integrat direct în bara de activităţi din Windows 10, pregătită să ajute ori de câte ori este nevoie. De la sugestii de căutare, la ştiri personalizate, la managementul întâlnirilor sau programarea vacanţelor, a zborurilor sau crearea de rute, Cortana e la îndemână, oferind informaţii personalizate, devenind pe zi ce trece mai eficientă. Cu Anniversary Update, Cortana face un pas înainte, fiind disponibilă direct în lock screen, chiar şi fără ca sistemul să fie deblocat. De exemplu, Cortana poate să redea muzica, să adauge întâlniri în Calendar sau să răspundă la întrebări simple fără să mai fie nevoie de deblocarea sistemului. Şi în plus, prin Cortana se pot sincroniza notificările pe toate dispozitivele unde aceasta este activată (inclusiv smartphone-uri Windows 10 Mobile şi Android), inclusiv alerte legate de nivelul bateriei, apeluri ratate, mesaje text necitite sau chiar indicaţii de orientare.

Trecerea la Windows 10 de pe un sistem eligibil Windows 7, 8 sau 8.1 este un proces simplu, utilizatorul trebuind să activeze oferta ”Get Windows 10” din fereastra dedicată.

Actuala ofertă de upgrade gratuit la Windows 10 va expira pe 29 iulie 2016. După această dată, toţi utilizatorii de Windows 7, 8 sau 8.1 care vor dori upgrade-ul la Windows 10 (şi nu l-au făcut încă) vor trebui să plătească pentru obţinerea unei licenţe de Windows 10.

Microsoft anunţă Windows 10 Anniversary Update

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult