O universitate care cercetează COVID-19 a plătit 1 milion de dolari hackerilor

30.06.2020
O universitate care cercetează COVID-19 a plătit 1 milion de dolari hackerilor
Foto: Shutterstock

O universitate din statul american California a plătit 1,14 milioane de dolari unor hackeri pentru a reprimi acces la fișierele care i-au fost criptate în urma unui atac de tip ransomware.

University of California, San Francisco, care studiază, printre altele, COVID-19, a anunțat că un program de tip ransomware a infectat un „număr limitat de servere” într-un atac care a vizat Școala de Medicină a instituției.

Organizația susține că atacul nu a afectat cercetările care vizează noul coronavirus, sistemul de îngrijire a pacienților sau rețeaua campusului universitar, transmite Bloomberg.

Ransomware este un tip de virus care restricționează parțial sau total, prin criptarea datelor, utilizarea dispozitivului pe care îl infectează și promite deblocarea în schimbul unei sume de bani.

Instituțiile din domeniul sănătate, vizate de atacuri ransomware

Cercetătorii instituției testează medicamente folosite împotriva malariei ca posibil tratament pentru COVID-19.

Reprezentanții universității cred că a fost vorba de un atac oportunistic, fără o țintă anume. Autoritățile americane le recomandă victimelor atacurilor de tip ransomware să nu plătească răscumpărările cerute de atacatori. Totuși, unele organizații preferă să facă acest lucru pentru a nu pierde date foarte importante.

În spatele atacului de la această universitate se află gruparea Netwalker, care a vizat mai multe instituții de învățământ și organizații din sănătate în ultima vreme, potrivit BBC News.

Potrivit firmei de securitate informatică Sophos, 26% dintre organizațiile vizate de astfel de atacuri în 2020 au plătit răscumpărarea cerută de hackeri. Per total, 95% dintre instituțiile care au plătit și-au recuperat datele.

Rata de succes a acestor atacuri este mare, potrivit sursei citate. Anul trecut, programele ransomware au reușit să cripteze datele în 73% din cazuri, potrivit aceleiași surse.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult