Play Store adăugă opțiunea sincronizării aplicațiilor între telefoane cu Android atașate aceluiași cont Google

25.03.2023
Play Store adăugă opțiunea sincronizării aplicațiilor între telefoane cu Android atașate aceluiași cont Google

Google continuă să îmbunătățească serviciul de instalare de la distanță a aplicațiilor descoperite în catalogul Play Store, permițând acum și selectarea altor categorii de dispozitive decât tablete, televizoare cu Android și dispozitive de purtat.

Dacă folosești smartphone-ul de-a lungul zilei, dar ai și o tabletă cu Android pe care vezi filme când ești acasă, Google te poate ajuta să instalezi de pe telefon pe tabletă aplicațiile care te interesează. Însă până acum, lipsea opțiunea „sincronizării„ aplicațiilor între smartphone-urile atașate aceluiași cont Google.

În loc să complice și mai mult lucrurile prin listarea tuturor dispozitivelor atașate contului tău, în idea ca tu să selectezi pe rând fiecare dispozitiv pentru instalarea aplicației respective, Google adaugă o opțiune numită “Sync apps to devices”.

Așa cum spune și numele, selecția adăugată deasupra celor două butoane ”Share apps” permite instalarea automată a aplicației pe toate dispozitivele compatibile. Dar mai întâi, ești direcționat spre o pagină de unde poți bifa exact dispozitivele incluse pe lista de sincronizare. Ulterior, orice aplicație nou instalată din Play Store va apărea pe toate dispozitivele bifate, atât timp cât versiunea de Android este compatibilă cu aceasta.

Deși Google nu precizează asta în mod expres, putem presupune că opțiunea sincronizării aplicațiilor între dispozitive va include și setările acestora. Însă deocamdată, funcționalitatea pare că se află mai degrabă la stadiu incipient, rămânând de văzut cum va arăta la momentul debutului oficial.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult