Tab-uri în Microsoft Office – toate documentele într-o fereastră

Tab-uri în Microsoft Office – toate documentele într-o fereastră

Tab-urile reprezintă o funcţie aproape obligatorie pentru acele
programe care rulează în mai multe instanţe. Deşi sunt cunoscute
mai mult din browsere, tab-urile se pot dovedi practice şi în alte
tipuri de aplicaţii. Spre exemplu, în suitele office.

Cum Microsoft Office rămâne cea mai folosită suită de birou,
sunt convins că mulţi utilizatori, în special cei care lucrează cu
mai multe documente deschise în paralel, ar prefera tab-urile
într-o fereastră, decât mai multe ferestre înşirate pe taskbar.

Până în prezent, cei de la Microsoft nu au luat în considerare
implementarea acestei funcţii. Din fericire, tab-urile pot fi
integrate în unele din aplicaţiile care compun suita Microsoft
Office
cu ajutorul unui addon.


OfficeTab

OfficeTab

Se numeşte OfficeTab şi este „o bucată de software” construită
în China. Nu faceţi greşeala să credeţi că, dacă este făcut în
China, are calitatea telefoanelor clonate. Este o aplicaţie
stabilă, cu o ergonomie ridicată şi o serie întreagă de
opţiuni.

Instalarea lui OfficeTab nu prezintă dificultăţi. Trebuie doar
să închizi toate programele din Microsoft Office pe parcursul
acesteia. Atât în timpul instalării, cât şi mai târziu, poţi alege
programele pentru care să fie disponibile tab-urile. În mod normal,
bara de tab-uri va fi vizibilă în Word, Excel şi PowerPoint.


OfficeTab

Funcţii şi opţiuni

OfficeTab nu constă într-o simplă bară cu tab-uri pentru
documentele deschise. Funcţionalitatea addon-ului se
apropie într-o anumită măsură de cea a extensiilor
de
tabbed browsing pentru browserele web.

Printre funcţiile oferite se numără:

  • Selectarea programelor pentru care să fie activ
  • Reordonarea tab-urilor pe bară prin
    drag&drop
  • CTRL+N deschide un tab nou
  • Închiderea unui tab prin apăsare butonului de scroll sau dublu
    click
  • Dublu click pe bara de tab-uri deschide un tab-nou
  • Schimbarea tab-urilor se poate face şi folosind combinaţia
    CTRL+TAB
  • Comenzile de tastatură pot fi modificate
  • O steluţă pe tab indica un document nesalvat
  • Poţi alege poziţia de afişare a barei de
    tab-uri
    : deasupra documentului, sub el, în stânga sau în
    dreapta (pe verticală)
  • Se poate seta dimensiunea tab-urilor
  • Există 11 teme disponibile
  • Pot fi configurate fontul şi culorile


OfficeTab

OfficeTab este compatibil cu Microsoft Office 2003 şi 2007 pe 32
de biţi. Din Microsoft Office 2010 (pe 32 de biţi) merge doar în
Word şi Excel, conform producătorului. Noi l-am testat pe
Microsoft Office 2007
şi a mers ireproşabil, fără să se
blocheze sau să îngreuneze rularea aplicaţiilor.

Din păcate, OfficeTab nu este complet gratuit. Poate fi folosit
gratuit, în formulă completă, timp de 30 de zile. După această
perioadă funcţiile de personalizare (culori, fonturi etc.) vor fi
dezactivate pentru utilizatorii care-l folosesc gratuit. Dacă acest
lucru nu te deranjează, îl poţi folosi oricât doreşti.

Descarcă OfficeTab de
aici.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News