Tizen va rula aplicaţii de Android la lansare

Autor: Cătălin Niţu 14.01.2015
Tizen va rula aplicaţii de Android la lansare

Smartphone-urile bazate pe sistemul de operare Tizen de la Samsung nu fost încă lansate în mod oficial, însă primul terminal, modelul Z1, este aşteptat să apară în orice moment pe piaţa din India. Ca în cazul oricărui alt terminal Samsung, cineva a pus deja mâna pe Z1 şi a descoperit ceva surprinzător. În ciuda faptului că platforma Tizen nu va avea foarte mult suport pentru aplicaţii native din partea dezvoltatorilor, aplicaţiile pentru Android ar trebui să funcţioneze perfect din prima zi.

Cei care vor să instaleze aplicaţii de Android vor trebui doar să deschidă magazinul Tizen. Un exemplu de aplicaţie oferit de Tizen Experts este WhatsApp, care este descărcată direct de pe Tizen Store. Odată pornită, aplicaţia informează utilizatorul că necesită instalarea modulului Application Compatibility Layer, disponibil tot în magazinul oficial. Acesta va asigura compatibilitate cu aplicaţiile Android, oferind utilizatorilor de Tizen o experienţă mai plăcută încă din prima zi.

Conform informaţiilor disponibile în acest moment, performanţa în aceste aplicaţii emulate nu ar trebui să fie afectată. În teorie, software-ul ar trebui să ruleze la fel ca pe un smartphone cu hardware asemănător bazat pe Android. În practică însă, bateria va avea de suferit. Aplicaţiile care rulează sub ACL vor consuma mai multă baterie decât cele native, iar faptul că Samsung Z1 oferă un acumulator cu o capacitate de numai 1500 mAh nu va ajuta deloc.

Luând în considerare faptul că care vorbim despre un terminal dual-SIM, Z1 nu va câştiga niciun concurs de anduranţă, dar din fericire, hardware-ul integrat în carcasa sa nu va taxa foarte mult durata de utilizare. Vorbim despre un smartphone cu ecran de 4″ cu rezoluţie 800 x 480 pixeli, un procesor dual-core la 1,2 GHz, 768 MB de memorie RAM şi 4 GB spaţiu de stocare intern.

La toate acestea se adaugă un lăcaş pentru cartele microSD, conectivitate 3G, WiFi 802.11n, Bluetooth 4.0, GPS şi radio FM, cât şi doi senzori foto de 3, respectiv 0,3 megapixeli. Probabil că folosind toate aceste funcţii simultan alături de o aplicaţie de Android va duce la consumul bateriei în mai puţin de o zi. Momentan însă acestea sunt doar speculaţii, întrucât nu avem informaţii clare despre durata de utilizare la o singură încărcare.

Deşi iniţial platforma Tizen trebuia să înlocuiască sistemul de operare Android de pe terminalele high-end ale companiei, Samsung a decis să folosească noul software pentru a pune bazele unei noi categorii de produse, destinate ţărilor emergente. Samsung Z1 va debuta în viitorul foarte apropiat în India la un preţ echivalent cu 90 de dolari americani.