WhatsApp nu va mai funcționa pe anumite modele iPhone

23.05.2022
WhatsApp nu va mai funcționa pe anumite modele iPhone

WhatsApp continuă cu măsurile nepopulare îndreptate mai întâi împotriva utilizatorilor de Android, anunțând că aplicația va înceta să mai funcționeze și pe modele iPhone de generație mai veche.

Ceea ce WhatsApp numește o alegere grea, retragerea suportului pentru anumite platforme mobile încă aflate în circulaţie se rezumă de fapt la calcule simple, despre costul întreţinerii aplicaţiei VS numărul de utilizatori care încă se conectează folosind platforma respectivă.

Pe măsură ce aplicația continuă să evolueze, primind îmbunătățiri precum criptare end-to-end a comunicațiilor și suport pentru cele mai noi tehnologii de securitate, păstrarea compatibilității cu versiunile mai vechi de Android și iOS începe să pună probleme, dependența de anumite componente API impunând o versiune minimă de OS care să fie prezentă pe dispozitivele utilizatorilor. În cazul Apple, WhatsApp a decis să retragă suportul pentru două versiuni majore de iOS, și anume iOS 10 și iOS 11.

Astfel, începând cu luna octombrie, iPhone-ul tău va trebui să dispună de cel puțin versiunea iOS 12 pentru a putea accesa serviciile WhatsApp. Concret, WhatsApp va înceta să mai funcționeze pe toate modelele iPhone lansate până în anii 2012-2013. Telefoanele precum iPhone 5s, iPhone 6 și iPhone 6s vor accepta în continuare aplicația atâta timp cât sunt actualizate la iOS 12 înainte de termenul limită. În schimb, modelele iPhone 5 și iPhone 5c sunt lăsate pe dinafară, Apple neoferind actualizări mai departe de versiunea iOS 11.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult