WhatsApp Web, disponibil acum pentru utilizatorii de Chrome (update: suport pentru Firefox şi Opera)

WhatsApp Web, disponibil acum pentru utilizatorii de Chrome (update: suport pentru Firefox şi Opera)

WhatsApp a ajuns în sfârşit şi în browserele de internet de pe PC. Încă de la lansarea popularului serviciu de mesagerie, acesta a fost disponibil exclusiv sub formă de aplicaţie mobilă pentru diverse platforme, însă niciodată pe un computer. Facebook pare să înţeleagă nevoia unui client web pentru momentele în care este mai uşor să trimiţi mesaje de pe o tastatură completă decât de pe touchscreen-ul telefonului, însă modul în care WhatsApp Web funcţionează nu este tocmai obişnuit.

După cum sugerau şi zvonurile din urmă cu mai multe săptămâni, WhatsApp Web este accesibil utilizând link-ul https://web.whatsapp.com. Serviciul este disponibil momentan doar folosind browserul Google Chrome şi nu poate funcţiona fără un telefon mobil echipat cu aplicaţia nativă. Şi pentru că am adus în discuţie telefoanele, trebuie specificat că doar variantele de WhatsApp pentru Android, Symbian, Blackberry şi Windows Phone sunt compatibile momentan cu logarea în interfaţa web, cea de iOS fiind limitată de sandbox-ul caracteristic platformei.

Pentru a accesa contul de WhatsApp din Chrome pe un PC trebuie mai întâi scanat un cod QR folosind aplicaţia de pe telefon. Astfel este realizată autentificarea utilizatorului, iar sesiunea este valabilă până la închiderea tab-ului sau până la deconectarea telefonului de la internet. Da, aţi citit corect. Telefonul trebuie să aibă în permanenţă o conexiune la internet pentru a putea folosi WhatsApp web de pe computer. Probabil că nici nu mai trebuie menţionat faptul că aplicaţia de pe telefon trebuie să fie actualizată la cea mai recentă versiune pentru a putea funcţiona în acest mod.

Deşi ne aflăm în era în care totul devine din ce în ce mai simplu, Facebook face utilizarea WhatsApp în web foarte complicată. Nu numai că este limitată la un singur browser şi că pe iOS nu funcţionează deloc, însă ambele dispozitive ale utilizatorului necesită conexiune permanentă la internet. Curios că nu s-a optat pentru autentificarea folosind chiar profilul de Facebook, care ar putea fi ataşat de contul WhatsApp. Cu toate aceste neajunsuri, măcar există acum o opţiune oficială pentru conversaţii text prin intermediul acestui serviciu direct pe PC.

UPADTE: WhatsApp merge acum şi în browser-ele Firefox şi Opera. Procedura este aceeaşi ca şi în cazul lui Google Chrome.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult