Windows 10X a fost amânat. Când se lansează următorul sistem de operare Microsoft

21.07.2020
Windows 10X a fost amânat. Când se lansează următorul sistem de operare Microsoft

Windows 10X a fost anunțat anul trecut cu mult entuziasm de către Microsoft. Compania propunea o nouă categorie de computere, bazate pe un design cu două ecrane, hardware puternic și autonomie de lungă durată. Se pare însă că planurile companiei au fost date peste cap de circumstanțele din prezent, iar capabilitățile sale au fost limitate pentru lansare. Se pare însă că noul Windows 10X nici măcar nu va mai fi lansat în 2020, fiind amânat cu câteva luni bune.

Se pare că Microsoft nu mai are capacitatea necesară de a livra noi versiuni de Windows atât de repede. Deja compania spune că nu va putea ține pasul cu două actualizări majore de Windows 10 pe an, lucru care ar putea însemna că în viitor am putea primi un singur update de acest gen. Totuși, atunci când introducem în ecuație și noul Windows 10X, situația se complică.

Windows 10X amânat pentru anul viitor

Acesta ar trebui să fie sistemul de operare Windows mai „ușor”, bazat pe o interfață complet nouă, construită în jurul experienței de touchscreen. De asemenea, Microsoft părea să își dorească să creeze o nouă gamă de computere de productivitate, cu două ecrane, tastaturi magnetice și autonomie lungă. Aceste planuri au fost deja amânate de la începutul acestui an, când Microsoft deja pregătea lansarea Windows 10X în toamnă dar numai pentru dispozitive tradiționale, cu un singur ecran. Acestea ar fi fost realizate pentru a concura în special cu laptop-uri Chromebook și cu tabletele iPad Pro.

Se pare însă că noul plan Microsoft este să împingă lansarea Windows 10X din 2020 complet. Noul program de lansări poziționează Windows 10X pentru debut în primăvara anului viitor, tot pe computere portabile tradiționale, cu un singur ecran. Lansarea dispozitivelor cu două ecrane ar putea întârzia astfel încă un an după aceea, până în 2022.

Va fi o versiune limitată de Windows 10

Windows 10X ar fi însă o alternativă la sistemul de operare Windows 10 din prezent. Acesta nu va putea rula aplicații Win32 clasice nativ, bazându-se exclusiv pe aplicații UWP din Microsoft Store și pe aplicații Web în browser-ul Edge. Microsoft plănuiește însă să ofere prin streaming din cloud anumite aplicații Win32 prin intermediul tehnologiei Windows Virtual Desktop, cel puțin la început.

Microsoft vorbește și despre o tehnologie numită VEIL, care ar putea să emuleze aplicațiile Win32 și pe procesoare ARM, într-o manieră similară cu tehnologia Rosetta 2, pe care Apple o va folosi pe macOS 11 Big Sur.

Aceasta nu este prima dată când Microsoft încearcă să limiteze sistemul de operare Windows pentru computere portabile la aplicații din magazinul său proprietar. Compania are la activ alte două proiecte eșuate sub forma Windows RT, o versiune limitată de Windows 8 și Windows 10S.

surs: ZDNet

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult