Cercetătorii le-au dat câteva mii de dolari unor oameni ai străzii. Ce a urmat sfidează stereotipurile

10.10.2020
Cercetătorii le-au dat câteva mii de dolari unor oameni ai străzii. Ce a urmat sfidează stereotipurile
Foto: Pixabay

Să dai bani unor oameni ai străzii este inutil, deoarece încurajezi fenomenul și ei îi cheltuiesc oricum pe droguri și alcool – iată o teorie populară. Un studiu realizat în Canada sfidează, însă, acest stereotip.

O organizație caritabilă din Vancouver, numită Foundations for Social Change, le-a dat mii de dolari unor astfel de oameni. Proiectul a fost realizat în parteneriat cu cercetători de la University of British Columbia. Astfel, 50 de persoane care locuiau pe stradă au primit, fiecare, echivalentul a 5.700 de dolari americani.

Citește și STUDIU: Producătorii de PC-uri vor părăsi în număr mare China

Apoi, cercetătorii au urmărit ce au făcut beneficiarii cu banii în următoarele 12 – 18 luni și au analizat cum s-a schimbat viața acestora comparativ cu cea a unui grup de oameni ai străzii care nu au primit fonduri.

Unii oameni ai străzii au reușit chiar să economisească

Rezultatele preliminare arată că persoanele care au beneficiat de fonduri au reușit să își găsească o locuință stabilă mai repede, în medie, cu 12 luni decât ceilalți.

Mai mult, oamenii de pe stradă cu bani și-au asigurat securitatea alimentară, situație pe care au menținut-o pe parcursul unui an. Totodată, persoanele care au primit bani au cheltuit mai mult pe alimente, haine și chirie, iar cheltuielile lor cu alcoolul, țigările și drogurile au scăzut cu 39%.

Citește și STUDIU: Cât cheltuiesc posesorii de mașini electrice pe întreținerea vehiculelor comparativ cu cei care au modele tradiționale

Nu în ultimul rând, o parte au reușit chiar să economisească câteva sute de dolari.

Cei 115 participanți la studiu aveau vârste cuprinse între 19 și 64 de ani și erau, în medie, oameni ai străzii de șase luni.

Fondurile pentru proiect au fost puse la dispoziția organizației de guvernul federal canadian, de donatori și alte fundații.

Sursa: CNN

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Alex Manole
Alex Manole
Alex Manole este un tânăr jurnalist, aflat la început de carieră, absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din București. Alex este pasionat de gaming, internet și tehnologii neobișnuite. citește mai mult