FOTO: Descoperirea neașteptată făcută în gura unei mumii, în Egipt

Autor: Adrian Popa 02.02.2021
FOTO: Descoperirea neașteptată făcută în gura unei mumii, în Egipt

Arheologii au descoperit în Egipt o mumie veche de 2.000 de ani care are ceva neobișnuit în gură. Corpul conservat a fost găsit în situl arheologic Taposiris Magna. Acesta a fost un oraș fondat între 280 și 270 î.e.n de faraonul Ptolemeu al II-lea Philadelphus.

Mumia are, în gură, o limbă din aur. Cercetătorii cred că cei care au făcut îmbălsămarea au pus limba falsă pentru ca persoana respectivă să poată vorbi în viața de apoi. Potrivit legendelor egiptene, dacă mumia cu limbă de aur îl întâlnea pe Osiris, zeul lumii de dincolo, putea vorbi cu el.

Foto: Ministerul Antichităților din Egipt

E posibil ca persoana care a fost mumificată să își fi pierdut limba sau să fi avut probleme de vorbire în timpul vieții.

Citește și: Mumia încălţată cu „Adidas”

În Taposiris Magna sunt temple dedicate lui Osiris și Isis, o zeiță care era sora și soția lui Osiris. Tot acolo au fost descoperite monede cu chipul Cleopatrei, dovadă că templele respective erau folosite în timpul domniei reginei.

O altă mumie găsită la Taposiris Magna are o mască mortuară pe aproape toată suprafața corpului.

Proteză de deget descoperită la o mumie egipteană.

Arheologii descoperă uneori în Egipt mumii ieșite din comun. Printre acestea se numără unele cu proteze.

Una dintre acestea, găsită la Luxor, avea un deget de picior fals. Acesta este realizat din lemn, fibre şi piele, fiind foarte realist lucrat. Degetul are chiar şi o imitaţie de unghie.

Sursa: Live Science