Space Perspective promite turism spațial la bordul unui balon cu hidrogen

21.06.2020
Space Perspective promite turism spațial la bordul unui balon cu hidrogen

Turismul spațial este pe cale să înceapă, iar compania Space Perspective ar putea fi prima care va oferi astfel de servicii. În timp ce ideea sa este mai puțin ambițioasă decât cea a companiei SpaceX, aceasta pare să fie mult mai aproape de a deveni realitate. Space Perspective promite călătorii cu un balon cu hidrogen numit „Spaceship Neptune”, la limita atmosferei, la 30 de km altitudine. Partea cea mai interesantă este că primii turiști spațiali ar putea să facă această călătorie în următorii trei ani.

Space Perspective speră ca baloanele sale să fie gata pentru turism în următorii 3 ani

Descrierea serviciilor de turism spațial Space Perspective sugerează că o călătorie ar putea dura aproximativ 6 ore. Primele două ore sunt pentru înălțarea balonului și atingerea altitudinii de 30.000m. Apoi, următoarele două ore le petreci la limita spațiului, după care urmează două ore de coborâre într-un ritm lent. Fiecare călătorie ar putea găzdui 8 de persoane, iar la bord vor fi disponibile condiții de lux, precum un bar cu băuturi și o toaletă, cât și conexiune la internet.

Space Perspective spune că poate găzdui la bordul capsulelor sale chiar și posibilitatea de a organiza nunți cu public restrâns. Geamurile panoramice asigură o vedere la 360 de grade, fiecare panel din sticlă fiind tratat cu același tip de protecție precum căștile astronauților. Capsula va ateriza în ocean, de unde un vapor va transporta călătorii înapoi pe țărm.

Nava Neptune va fi reutilizabilă, alături de balonul care o înalță. De altfel, aceasta include și măsuri de siguranță. Atașat de balon este în permanență o parașută semi-deschisă, care poate să fie activată în eventualitatea în care apar probleme. Balonul este în permanență operat de către un pilot profesionist.

Serviciile oferite de Space Perspective nu vor fi limitate doar la turism. Compania spune că va putea oferi și posibilitatea de a duce la limita atmosferei chiar și diverse încărcături în scopuri științifice. Primele teste cu astfel de încărcături vor avea loc în 2021. În următorii trei ani ar trebui ca serviciile să fie gata pentru a transporta turiști.

Space perspective capsula

Aceasta nu este prima companie care promite turism spațial

Prețul unei astfel de călătorii va fi însă unul foarte mare. Se vorbește despre posibilitatea unui cost de aproximativ 120.000 de dolari pentru un bilet. Această sumă mai mică decât ceea ce se discuta în urmă cu câțiva ani despre turiștii care ar putea merge la marginea spațiului la bordul unui avion Virgin Galactic. De asemenea, ambele soluții sunt mult mai mic ieftine decât ceea ce va oferi SpaceX într-un viitor îndepărtat. Un miliardar din Japonia a plătit câteva zeci de milioane de dolari pentru a fi primul care pleacă în spațiu la bordul unei navete SpaceX Starship.

space perspective panorama

via SlashGear

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult