Turbină eoliană pentru acasă: Ce trebuie să știi înainte să o cumperi

01.11.2022
Turbină eoliană pentru acasă: Ce trebuie să știi înainte să o cumperi
Foto: Profimedia Images

O turbină eoliană este o modalitate eficientă prin care o gospodărie își poate reduce costurile cu electricitatea. Cei care au suficiente fonduri pot chiar să devină independenți din punct de vedere energetic folosind un astfel de sistem.

Nu vom acoperi în acest articol temele complexe legate de subiect – cu cât poți reduce exact consumul datorită unei turbine, putere, legislație, programe de susținere ale statului – ci vom discuta despre cele mai importante aspecte de care trebuie să țină cont o persoană care nu știe aproape nimic despre eoliene, dar dorește să folosească un astfel de dispozitiv pentru a produce energie verde.

Citește și: Scurt ghid pentru panouri solare: La ce te uiți când le cumperi și de ce tip ai nevoie

Înainte de a achiziționa o turbină eoliană trebuie luate în calcul aceste lucruri de bază:

Viteza vântului în zonă

Aceasta este o informație foarte importantă care trebuie să fie știută de către cei care doresc să își monteze în curte sau pe casă o turbină. Eolienele funcționează la capacitate maximă la o anumită viteză a vântului și nu pornesc dacă vântul nu este suficient de puternic. De exemplu, modelul Survival Wind Turbine are eficiență maximă la 40 km/h și funcționează în intervalul 13 – 60 km/h. Pentru a măsura viteza vântului puteți folosi un aparat special, numit anemometru, disponibil în comerț.

Aparat care măsoară viteza vântului.

Foarte important: multe turbine tolerează o anumită viteză maximă a vântului, specificată de producător. Dacă aceasta este depășită, dispozitivele pot fi avariate grav.

Poziția turbinei

Turbina eoliană trebuie să fie montată într-o zonă în care vântul poate ajunge la ea fără să fie împiedicat de obstacole, precum copaci, case sau garduri.

În cazul în care nu dispuneți de un astfel de loc va trebui să construiți un stâlp înalt pe care să montați dispozitivul. Pentru turbinele eoliene de tip downwind (vântul întâlnește întâi nacela și apoi elicea) contează foarte mult direcția vântului, deoarece nu au o coadă care să le orienteze pe direcția bună.

La figura b puteți vedea o turbină eoliană de tip downwind.

Ce tip de turbină eoliană aleg

Există două categorii principale de turbine eoliene. Cele mai răspândite sunt turbinele cu axă orizontală, paralelă cu direcția vântului. Există și turbine cu axă verticală (perpendiculară pe direcția vântului).

Turbină eoliană cu axă verticală.

Cele verticale pot procesa vânturi venite din orice direcție (unele chiar și de sus) și sunt mai potrivite pentru zonele urbane sau suburbane, unde sunt multe clădiri. De aceea, aceste eoliene au perioade mai scurte de timp în care sunt inactive. Totuși, turbinele cu axă verticală sunt mai grele și nu sunt la fel de eficiente ca cele cu axă orizontală atunci când sunt vânturi puternice.

Cele cu axă orizontală sunt și ele de două tipuri, upwind (vântul lovește prima dată elicea, apoi nacela) și downwind (vezi figuta de mai sus). Cele din urmă sunt mai ieftine și mai simple. Mai mult, deoarece pot avea elice cu pale flexibile (nu există riscul să lovească stâlpul când se îndoaie), acestea pot prelua o parte din presiunea exercitată asupra stâlpului pe care sunt montate.

Energia eoliană este imprevizibilă

Spre deosebire de panourile solare, care produc constant energie, o turbină eoliană poate avea perioade lungi în care nu produce nimic. Sunt mulți factori care determină viteza vântului, iar printre aceștia se numără presiunea atmosferică sau temperatura aerului.

Citește și: O firmă susține că a dezvoltat turbina eoliană pentru acoperiș care poate înlocui până la 16 panouri solare

La vânt prea slab eoliana nu va funcționa, iar la vânt prea puternic nu va fi eficientă. De aceea este bine ca sistemele să fie conectate la acumulatori, pentru a stoca energia produsă atunci când este vânt.

Turbinele eoliene pot ucide animale

Dacă sunteți o persoană foarte preocupată de protejarea ecosistemului înconjurător, ar fi mai bine să optați pentru panouri solare. Turbinele eoliene ucid destul de frecvent păsări, lilieci, albine și alte animale.

Problema este, însă, din fericire mai mică în cazul turbinelor de mici dimensiuni dedicate consumatorilor.

Citește și: Cum poți produce energie gratuită la tine acasă, în timp ce faci duș

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult