VIDEO: O universitate a realizat cea mai mare barcă imprimată 3D

06.07.2020
VIDEO: O universitate a realizat cea mai mare barcă imprimată 3D
Foto: Captură din video

La University of Maine (UMaine) a fost realizată cea mai mare barcă imprimată 3D într-o singură bucată, cu ajutorul unei imprimante care folosește un polimer special.

Procesul, care a durat trei zile, a fost surprins într-un clip video de tip time-lapse, pe care îl puteți vedea mai jos:

Barca a fost realizată de Advanced Structures and Composites Center din cadrul instituției de învățământ. Ambarcațiunea, numită 3Dirigo, are o lungime de 7,62 metri și o greutate de 2.267 de kilograme, potrivit unui comunicat de presă al universității.

Prezentarea oficială a bărcii 3Dirigo:

Potrivit UMaine, imprimanta sa este capabilă să realizeze obiecte mult mai mari. Acestea pot avea, maxim, o lungime de 30,5 metri, o lățime de 6,7 metri și o înălțime de peste 3 metri. Dispozitivul are capacitatea de a imprima 227 kilograme pe oră.

Trei recorduri mondiale doborâte

Odată cu realizarea 3Dirigo, UMaine a doborât trei recorduri mondiale: pentru cea mai mare imprimantă 3D din lume, cea mai mare ambarcațiune imprimată 3D și cel mai mare obiect solid realizat folosind această tehnologie.

Universitatea a anunțat că va colabora cu armata americană pentru a realiza, cu ajutorul imprimantei, adăposturi 3D pentru soldați care pot fi montate rapid.

Imprimantele 3D reprezintă o industrie de zeci de miliarde de dolari. Aceste dispozitive au fost folosite pentru realizarea de locuinţe, vehicule militare, proteze care îmbunătăţesc vieţile oamenilor şi animalelor care au suferit accidente sau chiar obiecte mai ciudate, precum bikini.

Chiar și clădirile care vor fi ridicate pe Lună vor fi realizate tot folosind această tehnologie.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Adrian Popa
Adrian Popa
Adrian Popa este coordonator al site-urilor Go4it.ro și Go4games.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de presă Gândul, Adrian a fost redactor-șef la Mediafax.ro și Gandul.ro (fostul ... citește mai mult