Archos lansează seria de tablete Platinum, cu ecrane IPS de 8, 9.7 şi 10.1 inch

04.10.2013
Archos lansează seria de tablete Platinum, cu ecrane IPS de 8, 9.7 şi 10.1 inch

Observate prima dată la expoziţia IFA Berlin de luna trecută, tabletele din noua gamă Archos Platinum au fost anunţate oficial de producător, ocazie pentru a consulta setul complet de specificaţii şi preţurile de vânzare.

ARCHOS 97b Platinum HD

Toate cele trei tablete dispun de procesor quad-core la 1.6GHz bazat pe nuclee Cortex A9, câte 8GB spaţiu de stocare intern şi slot microSD pentru expansiune, modul de reţea WiFi N dual-band, conexiune Bluetooth şi receptor GPS. Pe lista dotărilor mai avem o ieşire Mini HDMI pentru redarea de conţinut pe ecranul televizorului, webcam de 0.3MP şi cameră foto de 2MP pe spatele carcasei.

ARCHOS101 Platinum

Sistemul de operare livrat este Android 4.2 Jelly Bean

Propusă cu preţul de 200 dolari, tableta ARCHOS 80b Platinum pune la dispoziţie un ecran de 8 inch cu rezoluţie 1024×768 pixeli şi 1GB memorie RAM. Pentru suma de 270 dolari, ARCHOS 97b Platinum HD dublează cantitatea de memorie RAM şi plusează cu un ecran de 9.7 inch cu rezoluţie 2048×1536 pixeli. Adresată amatorilor de filme, tableta ARCHOS101 Platinum cu preţ de 300 dolari oferă în schimb un ecran cu rată de aspect 16:10, ce suportă rezoluţia 1280×800 pixeli.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult