ARM a anunţat următoarea generaţie de cipuri grafice Mali 800

Autor: Dorian Prodan 28.10.2014
ARM a anunţat următoarea generaţie de cipuri grafice Mali 800

ARM este una dintre cele mai puternice companii din industria cipurilor pentru platforme mobile, majoritatea telefoanelor sau tabletelor disponibile în acest moment pe piaţă integrând procesoare care folosesc, într-o versiune standard sau derivată, faimoasa sa arhitectură proprietară. Dacă nucleele de procesare ARM sunt omniprezente, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre interfeţele grafice proiectate de către companie, însă aceasta nu pare deloc descurajată şi a anunţat deja viitoarea generaţie Mali 800.

Noua generaţie de procesoare grafice este urmaşa directă a modelelor anunţate acum un an, dar care abia în ultimele luni au început să-şi facă apariţia în cadrul unor cipuri apte pentru implementare. După cum este bine-cunoscut, ARM anunţă cu foarte mult timp înainte viitoarele sale modele de nuclee de procesare sau grafice, iar produsele Mali-T760 şi T-720 abia şi-au făcut apariţia în cadrul unor soluţii precum Samsung Exynos 5433, MediaTek MT6752/6732 sau Rockchip RK3288. Urmând acelaşi ciclu de implementare, noile nuclee grafice Mali 800 vor fi disponibile abia în cea de-a doua parte a lui 2015, urmând să le găsim implementate în telefoanele mobile sau tabletele care vor fi lansate undeva la finalul anului viitor.

Din punct de vedere arhitectural, noile soluţii din familia Mali 800 folosesc aceeaşi arhitectură Midgard ca Mali 700 şi Mali 600. Cel mai puternic membru al viitoarei familii de cipuri grafice ARM va fi Mali-T860, acesta urmând să ofere în plus faţă de curentul vârf de gamă Mali-T760 o scalabilitate mult mai bună care va permite implementări cu până la 16 nuclee, o eficienţă energetică îmbunătăţită cu 45 de procente, suport pentru rezoluţii 4K şi spatii de culoare YUV pe 10 biţi şi algoritmi superiori pentru compresia memoriei-tampon video.

ARM Mali-T860 va oferi compatibilitate cu platformele software Direct3D 11.1, OpenGL ES 3.1, OpenCL 1.2 şi Android Extension Pack, extensia din Android 5.0 Lollipop care aduce suport îmbunătăţit pentru Tesselation, compresia texturilor şi unităţi de procesare a geometriei. ARM nu declarat care va fi sporul de performanţă adus, creşterea necesarului de putere urmând să fie asigurată mai degrabă prin creşterea numărului de nuclee de procesare şi eficientizarea consumului lor decât prin sporirea performanţei la nivelul fiecărui nucleu în parte.

Noii familii de procesoare grafice ARM i se adaugă Mali-T830 şi Mali-T820, două modele destinate segmentului mediu, respectiv inferior, care vor înlocui soluţia Mali-T720. Aceste soluţii vor putea fi implementate în configuraţii cu cel mult patru nuclee, vor oferi compatibilitate DIrectX 9.3, OpenGL ES 3.1 şi OpenCL 1.3 şi vor fi cu 55 de procente mai rapide decât modelul anterior Mali-T720. Suportul pentru rezoluţii 4K şi spaţii de culoare YUV pe 10 biţi va fi şi el disponibil, însă va fi o componentă opţională.

Primele cipuri care vor implementa soluţii Mali-T860, Mali-T830 şi Mali-T820 vor fi anunţate în prima parte a anului viitor, acestea urmând să ajungă pe piaţă undeva către finalul anului.

Tags: