După telefoanele Galaxy S22, Geekbench scoate și tabletele Galaxy Tab S8 din baza de date

15.03.2022
După telefoanele Galaxy S22, Geekbench scoate și tabletele Galaxy Tab S8 din baza de date

Săptămâna trecută, telefoanele Galaxy S22 de la Samsung au fost scoase din GeekBench pentru manipularea performanței dispozitivelor prin intermediul Game Optimizer Service, care limita procesorul în jocuri și alte aplicații, dar nu și în cele de teste. Se pare însă că Samsung folosește aceeași tehnologie și pe tabletele sale, modelele Galaxy Tab S8 fiind acum la rândul lor eliminate din Geekbench.

Samsung limitează performanța Galaxy Tab S8 cu până la 24%

Samsung a „corectat” deja problema printr-un update software, lansat săptămâna trecută, care permite utilizatorilor să controleze dacă își doresc sau nu ca software-ul GOS să limiteze sau nu performanța dispozitivelor lor mobile. Acest update a venit momentan doar pe Galaxy S22, însă printre modelele afectate au fost și Galaxy S21, S20 și S10, toate rulând software similar.

Astăzi, Geekbench elimină și tabletele Galaxy Tab S8, lansate simultan cu Galaxy S22 pe piață, pentru practici similare. Se pare că Samsung limita performanța dispozitivelor în afara aplicațiilor de test cu 24% pentru performanță single-core și cu 11% în multi-core. Sigur, nu sunt diferențe majore, însă compania a ales să modifice nivelul de performanță artificial pentru a asigura autonomie mai mare sau temperaturi de operare mai scăzute. Noile teste sugerează însă că Galaxy Tab S7 și S5e nu suferă de comportament similar.

Chiar dacă și tabletele vor primi actualizări de sistem care să permită oprirea serviciului GOS, Geekbench nu va mai lista tabletele sau telefoanele deja eliminate din baza sa de date. Acestea vor rămâne pe dinafară permanent. Chiar și așa, vei putea în continuare să testezi telefoanele cu Geekbench, însă scorurile nu vor mai fi disponibile online pentru a putea fi comparate cu alte modele.

Samsung nu este singura companie care a fost „prinsă” că limita performanța în diverse aplicații, brandul OnePlus fiind vinovat de asemenea pentru astfel de practici în 2021, la scurt timp după lansarea seriei OnePlus 9.

sursa: Android Authority

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult