Apple, forțată să dezvăluie numărul de utilizatori de iPhone (și alte dispozitive) din Europa

30.04.2023
Apple, forțată să dezvăluie numărul de utilizatori de iPhone (și alte dispozitive) din Europa

Compania Apple ține anumite aspecte ale afacerilor sale secretizate, precum numărul exact de utilizatori ale dispozitivelor sale per regiune. Datorită legii DSA (Digital Services Act), în vigoare deja în UE, Apple a dezvăluit câți utilizatori are în regiune pentru fiecare categorie de dispozitive. Conform legii, Apple trebuie să raporteze utilizatorii activi de pe magazinele sale de aplicații, iar fiecare categorie de dispozitiv are propriul App Store, ceea ce face ușoară estimarea utilizatorilor dispozitivelor hardware.

Câți europeni folosesc iPhone, iPad, Mac, Apple Watch sau Apple TV

Întrucât nu poți folosi un iPhone, iPad sau Apple Watch fără un Apple ID, conectat la App Store, toți cei care dețin astfel de dispozitive, și le folosesc constant, sunt automat contorizați drept utilizatori activi.

Astfel am aflat că Apple deține în Uniunea Europeană 101 milioane de utilizatori de iPhone, acesta fiind numărul de utilizatori activi de App Store pentru iOS. iPadOS are de mai mult de patru ori mai puțini utilizatori, la 23 de milioane, pe când macOS este utilizat de 6 milioane de europeni. tvOS, sistemul de operare pentru dispozitivele Apple TV are doar 1 milion de utilizatori în UE, în timp ce watchOS este utilizat de mai puțin de un milion de utilizatori.

Se pare că Apple era obligată legal să dezvăluie doar datele despre App Store-ul de iOS, întrucât doar acela se califică prevederilor din legea DSA, dar a completat și datele pentru restul de magazine voluntar:

„Apple intenționează, complet voluntar, să alinieze toate versiunile App Store (inclusiv cele care nu sunt încadrate drept VLOP* la regulamentul existent DSA, deoarece planurile DSA se aliniază cu obiectivele Apple pentru a proteja consumatorii de conținut ilegal”, au declarat reprezentanții Apple.

Apple nu oferă însă aceste date la nivel internațional, în piețele în care nu trebuie să le ofere public, conform legii.

sursa: The Verge

*VOLP = Very Large Online Platforms/Platforme Online Foarte Mari (peste 50 milioane de utilizatori în UE)

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult