Apple permite acum și autorizarea centrelor private de reparații, pentru intervenții iPhone acoperite de garanție

03.04.2021
Apple permite acum și autorizarea centrelor private de reparații, pentru intervenții iPhone acoperite de garanție
foto: apple

Apple extinde programul Independent Repair Provider în aproape toate țările unde compania are o prezență oficială, permițând autorizarea service-urilor private pentru reparații iPhone acoperite de garanția Apple.

Considerat unul dintre cei mai mari oponenți ai mișcării “right to repair”, Apple a ridicat de-a lungul timpului numeroase obstacole menite să împiedice repararea dispozitivelor în afara centrelor de service proprii: șuruburi care pot fi desfăcute folosind șurubelnițe deținute doar de tehnicienii Apple, componente „codate” pentru a nu putea fi înlocuite cu alte piese compatibile, carcase proiectate pentru a nu putea fi dezasamblate în mod nedistructiv fără ajutorul unor instrumente speciale, clauze care prevăd anularea garanției, etc.

reparații Apple
foto: Apple

Între timp, multe din solicitările mișcării ”right to repair” au fost transpuse în legislația UE, obligând Apple să-și reconsidere unele practici. Departe de a fi o inițiativă luată de Apple în mod benevol, programul Independent Repair Provider ar putea ajuta consumatorii să ocolească tarifele exorbitante practicate de centrele Apple Store oficiale, reparându-și telefoanele ieșite sau nu din perioada de garanție la unul dintre service-urile independente care au solicitat și obținut acreditare din partea Apple.

Cu siguranță mai scumpe decât centrele de service care operează în mod clandestin, cele autorizate de Apple primesc acces la instrumente și componente originale. În practică, autorizația acordată de Apple și mijloacele tehnice puse la dispoziție limitează reparatorii independenți doar la anumite tipuri de intervenții, cum ar fi înlocuirea bateriei sau a ecranului. Măcar, clienții au certitudinea că reparațiile sunt făcute cu piese originale și acoperite de garanție reală, recunoscută inclusiv de Apple.

Pentru a descuraja practicile abuzive, Apple prevede anumite obligații în clauzele contractului semnat cu reparatorii independenți. Spre exemplu, Apple poate decide oricând să inspecteze locațiile autorizate pentru reparații iPhone și aplica amenzi usturătoare partenerilor descoperiți folosind componente neoficiale.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult