Apple scade valoarea dispozitivelor iPhone, iPad şi Apple Watch din generaţiile mai vechi la trade-in

13.01.2020
Apple scade valoarea dispozitivelor iPhone, iPad şi Apple Watch din generaţiile mai vechi la trade-in

Cei care se bazează pe valoarea estimată a dispozitivelor în cadrul programelor de trade-in de la Apple primesc săptămâna aceasta o veste proastă. Compania a decis să scadă valoarea tuturor dispozitivelor care sunt acceptate pentru o reducere din preţul unui dispozitiv nou, atât pentru modelele mai vechi de telefoane, tablete sau ceasuri, cât şi pentru cele din generaţiile mai recente. Această iniţiativă este valabilă în magazinele Apple Store din întreaga lume şi va fi cu siguranţă extinsă şi la partenerii din ţările în care nu există magazine oficiale Apple.

Cât valorează iPhone în cadrul programului de trade-in în 2020

Programul Apple de trade-in implică predarea unui dispozitiv mai vechi în schimbul unei reduceri substanţiale de preţ pentru un dispozitiv nou. Cu cât modelul oferit este dintr-o generaţie mai recentă şi în condiţii mai bune, cu atât acesta valorează mai mult. Ai putea primi reducere chiar şi de jumătate de preţ pentru un iPhone nou prin acest program, deci mulţi doresc să beneficieze de această ofertă în fiecare an.

Dispozitivele recuperate prin programul de trade-in, în funcţie de starea şi vechimea lor, sunt fie recondiţionate şi vândute din nou către clienţi la un preţ mai mic, cu carcasă schimbată şi accesorii noi, fie sunt reciclate, iar componentele lor sunt refolosite pentru dezvoltarea altor dispozitive.

Se pare că multe iPhone-urile mai vechi, începând cu iPhone 6S şi terminând cu iPhone XS Max, au valoare de trade-in mai mică cu sume între 20 şi 100 de dolari faţă de valoarea estimată precedentă:

  • iPhone XS Max500 dolari (anterior 600 dolari)
  • iPhone XS 420 dolari (anterior 500 dolari)
  • iPhone XR300 dolari (anterior 370 dolari)
  • iPhone X320 dolari (anterior 400 dolari)
  • iPhone 8 Plus250 dolari (anterior 300 dolari)
  • iPhone 8170 dolari (anterior 220 dolari)
  • iPhone 7 Plus150 dolari (anterior 200 dolari)
  • iPhone 7 –  120 dolari (anterior 150 dolari)
  • iPhone 6s Plus –  100 dolari (anterior 120 dolari)
  • iPhone 6s80 dolari (anterior 100 dolari)

Cât valorează iPad şi Apple Watch în programul de trade-in în 2020

Nici tabletele şi ceasurile nu au scăpat de această „devalorizare” peste noapte. Tabletele au primit scăderi de preţ între 20 şi 70 de dolari, în timp ce ceasurile au fost mai puţin afectate, cu doar 10 dolari scădere pentru cel mai recent model.

  • iPad Pro220 dolari (anterior 290 dolari)
  • iPad100 dolari (anterior 140 dolari)
  • iPad Air70 dolari (anterior 100 dolari)
  • iPad Mini80 dolari (anterior 120 dolari)
  • Apple Watch Series 4100 dolari (anterior 110 dolari)
  • Apple Watch Series 3 70 dolari
  • Apple Watch Series 260 dolari
  • Apple Watch Series 1 30 dolari

Pentru modelele Apple Watch din seriile mai vechi, care oricum erau estimate la valoare mică, preţurile nu s-au schimbat. Totuşi, un Apple Watch Series 4, lansat în 2018, care se vindea la un preţ de 400 de dolari, este estimat la numai 100 dolari maximum (în funcţie de starea de uzură, estimarea poate scădea). De altfel, acest model încă se mai găseşte prin magazine la preţuri de aproximativ 300-350 euro.

Toate aceste estimări de preţuri sunt pentru modele mai vechi de produse şi pot fi folosite pentru cumpărarea de dispozitive noi. iPhone 11, Apple Watch Series 5 sau cele mai recente iPad-uri nu au încă estimări de trade-in.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult