Apple a brevetat un design de iPhone fără notch. Camera ar putea fi ascunsă sub display

Autor: Cătălin Niţu 31.12.2019
Apple a brevetat un design de iPhone fără notch. Camera ar putea fi ascunsă sub display

Apple a brevetat un nou model de iPhone, care apare în imagini cu un ecran complet, fără notch. Design-ul telefonului din schemele alăturate documentelor înregistrate pentru brevet nu este reprezentativ pentru un produs finit, însă este destul de clar că Apple ia în considerare renunţarea la celebrul artificiu de design pe care l-a folosit în ultimii doi ani. Brevetul a fost descoperit de LetsGoDigital în baza de date a Biroului pentru Brevete din Japonia.

Aceasta nu este prima dată când aflăm de existenţa unui iPhone cu ecran complet. Primele zvonuri despre iPhone 12 au început să apară chiar înainte de lansarea iPhone 11 şi sugerau că noua generaţie de smartphone-uri ar putea folosi un design cu ecran complet. Pentru a înlătura notch-ul, la momentul respectiv, soluţia părea integrarea senzorilor frontali într-o ramă puţin mai groasă din jurul display-ului. Acum însă, brevetul nou sugerează altceva.

Se pare că Apple ar pregăti iPhone 12 cu tehnologia care permite „ascunderea” camerei frontale sub ecranul OLED, o tehnologie pe care Xiaomi şi Oppo au prezentat-o de câteva ori în ultimele câteva luni. Totuşi, aceasta duce la o calitate mai slabă a fotografiilor şi filmărilor realizate cu camera frontală, ceva ce Apple ar putea să nu accepte. Generaţia iPhone 11 a fost prima din ultimii câţiva ani care a adus o cameră frontală mai performantă, capabilă să filmeze în 4K şi în slow-motion.

Există şi posibilitatea ca acest brevet să fie înregistrat pentru viitor, nu obligatoriu pentru generaţia iPhone 12. În imagini nu apare nicio menţiune despre senzorul True Depth, care facilitează funcţionalitatea Face ID, sistemul de autentificare prin recunoaştere facială de pe iPhone X, XS, XR şi 11.  Astfel, este posibil ca Apple să apeleze din nou la o soluţie Touch ID pentru modelele fără notch, dacă acestea vor exista în viitor.

Desigur, până când Apple ar aduce pe piaţă un dispozitiv de acest gen, probabil că tehnologia care permite ascunderea senzorilor sub ecranul OLED ar putea evolua atât de mult încât ar putea permite probabil şi integrarea senzorului True Depth lângă camera frontală şi, de ce nu, şi un senzor de amprentă, întrucât majoritatea producătorilor de smartphone-uri oferă atât recunoaştere facială, cât şi autentificare cu amprentă în paralel.

Următorul iPhone care urmează să fie lansat este însă iPhone 9, nu iPhone 12. Există mai multe zvonuri care sugerează că Apple pregăteşte un smartphone cu design de iPhone 8 şi hardware de iPhone 11, care să ofere o soluţie de buget pentru cei care îşi doresc un iPhone dar nu vor să cheltuie prea mult pe el. iPhone 12 ar putea veni în schimb în patru sau cinci variante, cu ecrane cu dimensiuni de la 5,4 la 6,7”.