Apple va echipa gama iPhone 2019 cu antene mai performante

06.05.2019
Apple va echipa gama iPhone 2019 cu antene mai performante

Potrivit informaţiilor obţinute chiar din rândul furnizorilor Apple, generaţia iPhone 2019 primeşte un nou tip de antenă pentru comunicaţii mobile care ar trebui să îmbunătăţească stabilitatea semnalului.

Actuala generaţie de telefoane iPhone foloseşte antene de tip liquid crystal polymer (LCP), foarte compacte dar oarecum limitate din punct de vedere al performanţelor. Anumite probleme care ţin de fabricarea antenelor LCP cauzează probleme cu recepţia benzilor de înaltă frecvenţă, folosite cu reţele moderne de comunicaţii mobile.

Noul tip de antenă, radical diferită la partea de design, este mai ieftin de produs şi mai performantă. Din păcate economiile făcute vor fi cel mai probabil anulate de modificările aduse pentru recepţie ultra-wideband, costul de fabricaţie al noilor modele iPhone 2019 putând creşte cu 10% – 20%.

Upgrade-ul la partea de recepţie vizează şi noile modele Apple Watch şi iPad 2019. Totuşi, este posibil ca din motive tehnice prima generaţie de telefoane iPhone 5G pregătite pentru lansare anul viitor să păstreze vechiul design de antenă LCP.

Aparent, noul tip de antenă nu este livrat de furnizorul Apple tradiţional, compania operând deja reduceri importante de personal în răspuns la oprirea comenzilor din partea Apple.

 

Tags:
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult