Redmagic 8S Pro va marca două premiere: procesor nou și 24 GB RAM

28.06.2023
Redmagic 8S Pro va marca două premiere: procesor nou și 24 GB RAM

Redmagic 8S Pro este modelul care a dezvăluit că o nouă versiune de Snapdragon 8 Gen 2, „Leading Version”, va fi lansată pe piață. Acesta ar putea fi astfel primul dispozitiv din afara Samsung care primește un procesor cu overclocking din fabrică, dar noul telefon de gaming de la Nubia ar putea veni și cu alte premiere. Conform imaginilor de pe Weibo, acesta ar putea fi primul telefon cu 24 GB memorie RAM.

Redmagic 8S Pro va fi cel mai performant telefon din piață la momentul lansării

Probabil că la momentul lansării, Redmagic 8S Pro va fi cel mai performant smartphone de gaming din piață. Chipset-ul nou cu răcire internă activă ar trebui să ofere performanță susținută peste ceea ce pot oferi telefoanele din prezent, iar frecvențele ridicate ar trebui să împingă limitele performanței posibile pe smartphone-uri. Acest procesor, alături de 24 GB memorie RAM ar trebui să ofere cea mai performantă configurație de pe oricare telefon din piață. Întrebarea rămâne însă „pentru ce?”.

Redmagic 8s Pro Snapdragon 8 Gen 2 Leading version

Majoritatea telefoanelor, chiar și din zona flagship, au 8 GB memorie RAM. Câteva primesc 12 sau 16 GB dar doar în variante speciale, sau doar pentru cea mai înaltă configurație. Jocurile de Android nu consumă atât de multă memorie RAM, și nici multe dintre aplicațiile din fundal. Astfel, este greu de înțeles de ce vor începe să apară telefoane cu 24 GB RAM. Cu siguranță, costurile pentru producția unui astfel de telefon vor fi mai mari. Performanța însă nu va fi sensibil mai bună față de cea a unui telefon cu 12 sau 16 GB.

Redmagic urmează să lanseze noul 8S Pro săptămâna viitoare, pe data de 5 iulie. Telefonul va fi prezentat oficial în China, însă Redmagic obișnuiește să aducă repede telefoanele sale de gaming și în Europa, la prețuri chiar accesibile în comparație cu alte brand-uri concurente.

redmagic 8s pro 24 gb

Conform informațiilor scăpate recent pe internet, și alte brand-uri precum Asus, OnePlus și Xiaomi ar urma să lanseze telefoane cu noul procesor Snapdragon 8 Gen 2 Leading Version, în timp ce OnePlus și Oppo pregătesc de asemenea telefoane cu 24 GB RAM.

sursa: Android Central

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult