BlackBerry Onyx, un smartphone redutabil

BlackBerry Onyx, un smartphone redutabil

BlackBerry Onyx este smartphone-ul cu care compania canadiană RIM speră să închidă gura celor care au adus critici asupra produselor, mai ales din cauza specificaţiilor. Astfel, Onyx are parte de designul seducător întâlnit la BlackBerry Curve 8900, oferă suport complet pentru conectivitate (3G, Wi-Fi, Bluetooth) şi impresionează cu o autonomie foarte bună precum BlackBerry Bold, mulţumită bateriei de 1550 mAh.

Printre alte detalii, regăsim camera foto de 3.2 MP cu autofocus, receptorul GPS + BlackBerry Maps, procesor la 624 MHz, 128 MB RAM şi 256 MB interni expandabili cu un card microSD. Ecranul este de tip TFT LCD, măsoară în diagonală 2.6 inch şi numără 480 x 320 pixeli.

Dacă Onyx dispunea şi de un display touch, atunci am fi putut spune că RIM a lansat în sfârşit un instrument de comunicare complet. Pe de altă parte, sunt încă destui utilizatori care nu agreează interacţiunea tactilă, fiind foarte ataşaţi de tastatură. Aşa că Onyx rămâne un dispozitiv redutabil, însă nu ştim când vom avea ocazia să-l admirăm prin magazinele din România şi nici cât va costa. Deocamdată BlacBerry Onyx se îndreaptă către reţelele nord-americane.

BlackBerry Onyx

Urmărește Go4IT.ro pe Google News