Cât de puternic este noul A16 Bionic din iPhone 14, comparat altor chipseturi pentru Android

08.09.2022
Cât de puternic este noul A16 Bionic din iPhone 14, comparat altor chipseturi pentru Android

Apple face din nou de râs producătorii de chipseturi pentru Android, echiparea iPhone 14 cu A16 Bionic livrând un nivel de performanță așteptat mai degrabă de la sistem laptop și PC-uri pentru birou.

Chiar de la evenimentul de prezentare, Apple a anunțat că noul chipset A16 Bionic oferă mai multă performanță și la o fracțiune din consumul de energie observat la produsele competiției. Iar afirmația pare să fie adevărată, teste neoficiale de performanță publicate în arhiva online a popularului Geekbench arătând un spor consistent de performanță pentru modelul iPhone 14 Pro.

Astfel, iPhone 14 Pro ar fi obținut 1879 puncte în testul Geekbench 5 single-core și 4664 puncte în cel multi-core. Spre comparație, predecesorul model flagship, iPhone 13 Pro Max, reușește să obțină 1734 puncte în testul single-core și 4818 puncte în cel multi-core.

În tabăra Android situația arată mult mai rău, cel mai puternic chipset Qualcomm, Snapdragon 8 Plus Gen 1, obținând doar 1304 puncte în testul single-core și 3782 puncte în cel multi-core.

Înainte de a lăuda prea mult noul A16 Bionic, trebuie spus că Apple deținea un avantaj considerabil de performanță și cu predecesorul A15, deja poziționat cu mult în fața competiției din tabăra Android. Astfel, A16 Bionic pare mai degrabă o versiune optimizată a modelului A15, decât un chipset complet nou. Desigur, rămâne de văzut dacă performanțele afișat vor fi confirmate din surse multiple, existând posibilitatea ca exemplarul iPhone 14 Pro supus testării să fie o versiune de pre-producție, cu specificații și optimizări firmware încă nefinalizate. Altfel spus, versiunea retail a telefonului ar putea fi și mai performantă decât atât, conturând un salt de performanță considerabil atât față de alte telefoane cu Android, cât și față de versiunea iPhone anterioară.

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult