Chipset-ul Snapdragon 7 Gen 1 promite performanță îmbunătățită în gaming cu 20%

21.05.2022
Chipset-ul Snapdragon 7 Gen 1 promite performanță îmbunătățită în gaming cu 20%

Qualcomm a anunțat ieri seară nu doar Snapdragon 8+ Gen 1, versiunea îmbunătățită a procesorului său high-end, ci și Snapdragon 7 Gen 1, primul său chipset mid-range din gama superioară pentru anul 2022. Acesta încearcă să păstreze cât mai multe dintre avantajele modelelor de top, pentru a le aduce pe dispozitive mai accesibile. Rezultatul ar trebui să fie un cip performant, în special pentru cei interesați de gaming, cu un consum mai mic de energie decât modelele precedente, fiind construit pe arhitectură mai nouă.

Qualcomm a lansat Snapdragon 7 Gen 1

Spre diferență de Snapdragon 8+ Gen 1, Snapdragon 7 Gen 1 nu este fabricat pe liniile de producție ale TSMC, ci rămâne în fabricile Samsung pe nodul său de 4nm. Acesta promite performanță îmbunătățită cu 20% față de Snapdragon 778, în jocuri video, 30% îmbunătățiri la procesare AI și un modem 5G mai performant, Snapdragon X62, cu suport pentru Wi-Fi 6E.

snapdragon 7 gen 1 gaming

La interior, acesta folosește tot 8 nuclee pe format 1+3+ 4, așa cum vedem de câțiva ani pe piața de procesoare de mobil, dar toate nucleele sunt din generația Arm v9. Astfel, frecvențele nu au crescut foarte mult, însă aportul de performanță va veni de la arhitectura îmbunătățită. Nucleul principal este un Cortex-A710 la 2,4 GHz, care vine alături de alt trei nuclee Cortex-A710 la 2,36 GHz. Toate acestea sunt nuclee de performanță, care vor fi folosite principal în aplicații complexe. Nucleele eficiente sunt Cortex-A510 la 1,8 GHz, pentru rularea în fundal a sarcinilor mai puțin solicitante.

Acesta este primul cip Snapdragon din seria 7 care oferă suport pentru memorie LPDDR5 la 3200 MHz, și vine echipat cu un procesor de imagine Spectra pe 14-biți, capabil să susțină telefoane cu camere de până la 200 megapixeli, sau formate de 64+20 sau chiar trei camere de 25 megapixeli în paralel, cu filmare 4K HDR și posibilitatea de fotografie în 64 megapixeli în același timp. Filmările 4K sunt limitate însă la 30 FPS, dar oferă suport pentru Dolby Vision și alte moduri de filmare sau redare HDR (HDR10+, HDR10, HLG).

Snapdragon 7 gen 1 overview

Modemul Snapdragon X62 permite conectarea la rețele Sub-6 GHz și mmWave cu viteze de download de până la 4.400 Mbps. Qualcomm nu a vorbit foarte mult despre GPU, însă promite întreaga suită de funcții de gaming „Snapdragon Elite” și suport pentru ecrane QHD.

Primii parteneri Qualcomm care vor folosi Snapdragon 7 Gen 1 confirmați sunt Honor, Oppo și Xiaomi.

sursa: AnandTech

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult