Chris Evans, actorul din „Captain America”, folosea un telefon vechi de 7 ani

25.06.2022
Chris Evans, actorul din „Captain America”, folosea un telefon vechi de 7 ani

După mai bine de șapte ani de suport software, Apple va renunța anul acesta, odată cu trecerea la iOS 16 la update-uri pentru generațiile iPhone 6S și 7. Am fi crezut că în tot acest timp, mulți utilizatori de iPhone 6S au trecut deja la o generație mai nouă, însă se pare că există în continuare destul de mulți care încă îl folosesc zilnic. Unul dintre aceștia este însuși „Captain America”, actorul Chris Evans, care se pare că încă folosea un iPhone 6S. Acesta a publicat pe rețelele de socializare o fotografie în are arată că abia acum, în 2022, face trecerea la un alt model mai nou.

Chris Evans, unul dintre cei mai cunoscuți actori din lume, încă folosea un iPhone 6S

În general, nu este un subiect foarte important faptul că un actor își schimbă telefonul, însă este interesant faptul că telefonul pe care Chris Evans îl schimbă a rezistat atât de mult în utilizare zilnică. Chiar actorul laudă dispozitivul, dar în același timp se bucură că scapă de problemele pe care acestea le-a dezvoltat în timp. Evans spune că nu îi vor lipsi fotografiile zgomotoase, luptele cu încărcarea sau momentele în care bateria scade brusc de la 100 la 15%, sugerând că are o baterie veche, probabil cea originală cu care telefonul a fost livrat. De asemenea, în fotografia publicată pe Instagram, poate fi văzută sticla de pe ecran, crăpată dintr-o parte în alta.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Chris Evans (@chrisevans)

„Odihnește-te în pace iPhone 6S

Am avut un drum bun. Îmi va lipsi butonul Home.

Nu îmi va lipsi lupta din fiecare seară de a încerca să te încarc. Sau fotografiile tale zgomotoase. Sau scăderile bruște de baterie de la 100% la 15% și apoi la complet „mort” în doar câteva minute.

A fost o experiență distractivă. Odihnește-te ușor, prietene.”, a scris Chris Evans, alături de hashtag-ul „tillthewheelsfalloff” (până îi cad roțile).

Totuși, lângă iPhone-ul 6S pe care îl înlocuiește poate fi observat noul telefon care îl va înlocui, care pare să fie un model mai recent, din seriile 12 sau 13, probabil un model Pro, pe care se face transferul de date de pe modelul vechi. După 7 ani de utilizare a unui iPhone, probabil că Evans a fost impresionat de rezistența în timp a telefonului și a decis să rămână fidel brand-ului.

Totuși, trecerea de la iPhone 6S la un model mai nou vine și cu niște compromisuri. De exemplu, telefonul nou nu mai are jack de căști, nu mai are buton Home, și nici senzorul de amprentă Touch ID. De asemenea, forma cu margini drepte ar putea fi mai puțin confortabilă în utilizare, iar noile modele sunt mai mari și mai grele decât generațiile mai vechi de iPhone-uri.

sursa: The Verge

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult