Display-ul de pe Galaxy Note7 este cel mai bun de până acum

10.08.2016
Display-ul de pe Galaxy Note7 este cel mai bun de până acum

De câţiva ani deja Samsung conduce detaşat clasamentul celor mai bune display-uri pentru smartphone-uri. Galaxy S6, Note 5 şi S7 s-au bucurat de laude la momentul lansării, însă niciunul dintre ele nu a reprezentat un pas atât de mare în faţă precum noul Note7. Cel puţin asta susţine DisplayMate, o organizaţie specializată în testarea de display-uri, care susţine că noul panou Super AMOLED de pe recent anunţatul Note este cel mai bun de până acum.

Galaxy Note7 vine cu un display QHD de 5,7” bazat pe tehnologia Super AMOLED, ceva ce am văzut chiar şi pe modelul Note 5 de anul trecut, însă panoul în sine este mult mai performant. La luminozitate maximă, acesta depăşeşte 1.000 de niţi, fiind cel mai luminos display de pe un smartphone de până acum, putând fi folosit fără probleme în orice situaţie, inclusiv în soare foarte puternic.

Acesta este ajutat şi de cantitatea de 4,6% a luminii reflectate, cea mai mică valoare înregistrată de DisplayMate până în prezent. Desigur, toate aceste avantaje hardware sunt alăturate unui software bine pus la punct cu un profil implicit de culoare care oferă imagini naturale, un gamut de culoare bun, cât şi senzori pentru lumina ambinentală pe ambele părţi alte telefonului.

Urmează să primim la test Note7 pentru a ne face o părere despre noul phablet de la Samsung, însă până în acest moment toate semnele indică un nou succes pentru această gamă de produse a companiei. 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult