Essential Phone primeşte un update pentru camera foto

06.10.2017
Essential Phone primeşte un update pentru camera foto

Essential Phone nu s-a bucurat de succesul pe care Andy Rubin şi noul său startup îl aşteptau, însă vânzările scăzute ar putea fi datorate şi problemelor pe care telefonul le-a avut la lansare. Compania a adus telefonul pe piaţă cu o lună întârziere, în timp ce lucrează de zor la corectarea problemelor software pe care utilizatorii le raportează, majoritatea fiind legate de modul în care funcţionează camera foto. Un nou update a fost lansat astăzi, compania promiţând şi alte update-uri în săptămânile următoare.

Camera foto de pe Essential Phone este probabil cel mai mare minus al telefonului, acesta fiind în rest echipat cu hardware de top şi construit din materiale de calitate foarte înaltă. Fotografiile realizate cu sistemul dual-camera sunt însă sub aşteptări şi sub oferta concurentă, iar compania a lansat deja două update-uri care ameliorează din probleme. Cu toate acestea, noul update ar trebui să fie cel pe care toţi îl aşteptau, îmbunătăţind viteza de captură, calitatea imaginilor în lumină slabă, captura de sunet surround în modul de filmare fa 360 de grade şi posibilitatea de a porni captura folosind butoanele de volum.

Un update viitor va aduce îmbunătăţiri pentru fotografiile HDR, streaming live pe Facebook şi Periscope în 360 de grade, filtre animate pentru fotografii şi filmări la 360 de grade, un mod portret, similar cu cel de pe iPhone sau Samsung şi un mod „Pro” care oferă control manual. Acestea vor fi lansate însă prin intermediul unui update pentru aplicaţia de cameră din Google Play, spre diferenţă de cel de mai sus, care vine ca update de firmware.

Essential Phone nu este momentan disponibil decât în Statele Unite, însă compania plănuieşte să aducă acest dispozitiv şi în alte regiuni în viitorul apropiat.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult