Expert RAW este o nouă aplicație Samsung pentru captură foto la calitate înaltă pe telefoanele Galaxy

25.11.2021
Expert RAW este o nouă aplicație Samsung pentru captură foto la calitate înaltă pe telefoanele Galaxy

Utilizatorii de smartphone-uri Samsung pot instala acum o nouă aplicație din Galaxy Store, dedicată camerei foto. Aceasta se numește Expert RAW, este disponibilă momenta doar în Coreea de Sud, și permite realizarea de fotografii la calitate înaltă în format RAW, care pot fi apoi editate fără a pierde calitatea. Momentan, însă, această aplicație funcționează pe un singur smartphone, Galaxy S21 Ultra, și doar pe One UI 4.0 cu Android 12. În timp, vor fi adăugate și alte modele pe lista celor compatibile.

Expert RAW este momentan disponibilă doar pe Galaxy S21 Ultra

Aplicația Expert RAW permite captura de fotografii RAW cu toate cele patru camere de pe Galaxy S21 Ultra. Vorbim despre cea principală, de 108 megapixeli, ultra-wide, cât și cele două camere cu zoom. Samsung oferă în aplicația principală de cameră captură RAW doar pe camerele wide și ultra-wide.

Totuși, aplicația are mai multe capabilități decât captura RAW 16-bit. De exemplu, ai control manual asupra tuturor setărilor camerelor, cât și posibilitatea de a capta fotografii de tip HDR, sau salvarea într-un format JPEG losless, cu o compresie mai puțin agresivă. De asemenea, poți exporta profilurile RAW din aplicația Expert Raw direct către aplicația Lightroom.

Următorul model de smartphone care va fi adăugat pe lista de suport pentru Expert Raw este Galaxy S21+, în timp ce Galaxy Tab 5e va fi prima tabletă. Aplicația poate fi instalată și pe Android 11 în format apk, însă nu va porni. Astfel, va trebui să așteptați update-ul la Android 12 pe dispozitivele compatibile pentru a o testa, dacă nu aveți deja un Galaxy S21 Ultra.

Fiind disponibilă în Galaxy Store, probabil că aplicația Expert RAW nu va ajunge și în Play Store-ul de la Google, însă ne așteptăm ca modelele viitoare de smartphone-uri high-end ale Samsung să includă această aplicație din fabrică.

Totuși, integrarea acestor funcții  în aplicația principală de cameră nu pare să fie în plan. De altfel, aceasta este deja destul de aglomerată, iar includerea unui mod dedicat pentru captură RAW ar complica și mai mult interfața.

sursa: Android Authority

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult