Galaxy S22 Ultra ar putea veni cu slot dedicat pentru accesoriul S Pen

26.09.2021
Galaxy S22 Ultra ar putea veni cu slot dedicat pentru accesoriul S Pen

Galaxy S22 Ultra pare că va fi primul telefon Samsung din afara seriei Galaxy Note, livrat cu  slot dedicat pentru accesoriul S Pen.

În calitate de prim model non-Note livrat cu suport oficial pentru accesoriul S Pen, Galaxy S21 Ultra are însă un dezavantaj pe care originalul nu-l avea: lipsa unui compartiment dedicat unde să depozitezi accesoriul S Pen atunci când nu îl folosești. În schimb, cei care nu doresc să păstreze în buzunar stylus-ul foarte ușor de pierdut sau deteriorat trebuie să cumpere separat o carcasă de protecție pentru telefon, provăzută cu spațiu dedicat accesoriului S Pen.

Galaxy S22 Ultra

Pentru acomodarea noului compartiment, designul lui Galaxy S22 Ultra va suferi câteva modificări, pierzând din formele rotunjite. Potrivit informațiilor obținute dintr-o cunoscută sursă de zvonuri, ecranul lui S22 Ultra va avea rată de aspect 19.3:9 (comparat cu raportul 20:9 folosit de S21 Ultra). Altfel spus, noul flagship Galaxy va ceva mai lat și mai colțuros, chiar dacă nu atât de mult ca vechea serie Note.

Din păcate, spațiul câștigat la interiorul carcasei este valorificat exclusiv pentru acomodarea accesoriului S Pen, capacitatea acumulatorului rămânând neschimbată față de S21 Ultra. Totuși bateria de 5000 mAh oferă cu 500 mAh mai mult decât cea pe Note20 Ultra, Samsung renunțând treptat la prudența extremă determinată de fiascoul Galaxy Note7.

Așteptat pentru lansare cel mai probabil în luna ianuarie 2022, Galaxy S22 Ultra încă nu a primit imagini de prezentare credibile, puținele informații disponibile rămânând deocamdată la stadiul de zvonuri nedovedite.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult