Galaxy Z Flip4 vs. testele de rezistență: ecranul și balamaua, puncte vulnerabile. VIDEO

10.09.2022

Modelele Galaxy Z Fold4 și Flip4 sunt cele mai rezistente telefoane pliabile de până acum, cel puțin conform Samsung, însă utilizatorii lor probabil că nu vor dori să testeze aceste declarații pe cont propriu. Din fericire, există surse de informare, precum canalul de YouTube JerryRigEverything, care pune la încercare telefoanele tuturor producătorilor pentru a descoperi care sunt cu adevărat rezistente la uzură în timp și chiar la situații extreme. Se pare că noul Galaxy Z Flip4, deși nu este la fel de rezistent precum modelul Fold, reușește să supraviețuiască celor mai dificile „teste”.

Galaxy Z Flip4 a ieșit „aproape” intact din testele extreme de rezistență

Știam deja că Samsung a schimbat puțin design-ul modelului Flip4, îmbunătățind materialele de construcție, cât și balamaua, pentru a fi mai compactă. Se pare că sticla și aluminiul de la exterior sunt la fel de durabile ca pe modelele anterioare, în timp ce ecranul este tot acoperit de o folie din plastic, care poate fi extrem de ușor de zgâriat, chiar și cu unghia. Din acest punct de vedere, Samsung nu a făcut mari îmbunătățiri în ultimii trei ani de când vinde telefoane pliabile.

Totuși, atunci când vine vorba despre rezistență la apă și praf, Flip4 pare că nu mai are probleme atât de mari. Modificările aduse design-ului, în special în zona balamalei, ține chiar și praful afară, chiar dacă, oficial, Samsung nu spune că telefonul este rezistent la praf, ci doar la apă. Din păcate, design-ul nou al balamalei pare să fie și unul dintre punctele mai fragile.

Testul de îndoire arată că balamaua nouă, mai compactă, nu este la fel de rezistentă la îndoiri în sens invers, întrucât telefonul nu s-a mai închis după ce o componentă internă a sărit din locul în care stătea original. Modelele anterioare, deși rețineau praf între rotițe, nu se stricau iremediabil la îndoire.

În timp ce Galaxy Z Flip4 va rezista, cel mai probabil, la utilizare normală, utilizatorii vor trebui să aibă grijă în special de ecranul pliabil și de balama, care par a fi punctele vulnerabile ale acestui dispozitiv.

sursa: JerryRigEverything

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult