Glaxy Note 20 Ultra apare într-o prezentare video neoficială

09.07.2020
Glaxy Note 20 Ultra apare într-o prezentare video neoficială

Confirmat pentru lansare în cadrul unui eveniment Unpacked programat pe data de 5 august, Glaxy Note 20 Ultra își face apariția într-un prim clip video hands-on, surprinzând noul design de carcasă pregătit de Samsung și accesoriul S Pen.

Complementând pozele distribuite deja pe Twiter, clipul video publicat de același autor surprinde două dintre versiunile de culoare pregătite pentru lansare – Mystic Bronze și negru. Deși doar prima a fost afișată de Samsung în invitația la evenimentul de lansare, probabil că paleta de nuanțe va fi mai diversă decât atât.

Două variante Glaxy Note 20 și un design ceva mai colțuros

Potrivit zvonurilor și imaginilor de prezentare circulate până acum, Samsung pregătește noul phablet în două variante, Note 20 și Note 20 Ultra. În descrierea atașată clipului YouTube, autorul menționează și existența a două mărimi de carcasă, fără alte variante intermediare. Asta pare să implice că Samsung nu va lansa și o versiune Plus, opțiunile viitorilor cumpărători rămânând Galaxy Note 20 și modelul Ultra.

Cât despre de schimbările la partea de design, este evident că modelul Note 20 Ultra nu diferă prea mult de predecesorul Note 10. Pentru început, forma accesoriului S Pen a rămas în esență neschimbată, diferit doar locul unde acesta se inserează în carcasa telefonului (partea stângă, în loc de dreapta). Din acest motiv și difuzorul se află acum pe partea dreaptă.

Spre finalul clipului putem vedea demonstrată și noua funcție a stylu-ului S Pen, care la o apăsare prelungă a butonului „Pen” poate lua rolul unui laser pointer. De asemenea, poți ajusta viteza, culoarea și mărimea simbolului pentru a selecta sau marca diverse zone de pe ecran.

O altă schimbare minoră, este forma ceva mai colțuroasă a carcasei, Samsung încercând să maximizeze astfel spațiul de afișare util, curbura ecranului fiind acum mai abruptă.

O diferență majoră dintre seria Note 10 și Note 20 Ultra este la modulul camerei foto, care se aseamănă acum celui folosit cu gama Galaxy S20. În locul grupării pe verticală, așa cum s-a văzut pe telefoanele Note anterioare, sistemul quad camera de pe Note 20 Ultra este mai mare și mai dreptunghiular. Din păcate, camera bump-ul este destul de proeminent, Samsung având nevoie de mai mult spațiu pentru acomodarea camerei principale de 108 MP.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult