Go4News: Iată ce va face Samsung cu milioanele de smartphone-uri Galaxy Note7 pe care le-a rechemat

Autor: Adrian Popa 13.10.2016
Samsung a oprit definitiv producţia pentru smartphone-ul Galaxy Note7, iar mulţi oameni s-au întrebat ce va face compania cu milioanele de telefoane pe care trebuie să le recupereze. Samsung a început deja să trimită cutii rezistente la explozii şi incendii în care să fie recuperate smartphone-urile. 
 
Gigantul sud-coreean va recicla toate aceste unităţi. Un purtător de cuvânt al companiei a declarat pentru Motherboard că unităţile nu vor fi reparate, recondiţionate şi apoi vândute din nou.

Totuşi, din cele peste 50 de elemente din care este alcătuit telefonul, doar aproximativ 12 vor fi reciclate. Restul vor ajunge la gunoi. Din păcate, nu vor fi recuperate decât foarte puţine elemente rare, care se extrag în cantităţi din ce în ce mai mici, doar în anumite zone de pe planetă. Iar costurile asociate acestui tip de minerit sunt foarte mari. 

 
În 2013, Institute of Electrical and Electronics Engineers estima că pentru producţia unui smartphone este necesară extragerea a aproximativ 68 de kilograme de minereu. 
 
Faptul că din reciclare nu se obţin multe resurse valoroase este motivul pentru care multe companii recondiţionează telefoane şi apoi le vând din nou. 
 
Samsung a produs aproximativ 2,5 milioane de unităţi Galaxy Note7.