HTC încă dezvoltă telefoane mobile: Wildfire E3 se pregătește de lansare

15.03.2021
HTC încă dezvoltă telefoane mobile: Wildfire E3 se pregătește de lansare

Din când în când, HTC intră din nou în atenția noastră cu o lansare neașteptată de telefon. Producătorul taiwanez de dispozitive mobile nu mai activează de câțiva ani buni deja pe piața de dispozitive high-end, însă are măcar una sau două lansări pe an de dispozitive din gama mid-range. Acestea rămân însă de obicei exclusive țărilor din Asia și nu ne așteptăm să vedem noul HTC Wildfire E3 în magazinele din România prea curând.

HTC demonstrează că încă produce telefoane mobile cu Wildfire E3

Cândva unul dintre cei mai inovatori producători de smartphone-uri de pe piață, HTC a ajuns acum să dezvolte doar modele mid-range din gama ieftină. Echipa responsabilă pentru dezvoltarea modelelor high-end ale companiei a fost vândută către Google în urmă cu câțiva ani și se ocupă acum de dezvoltarea modelelor din gama Pixel.

Noul model HTC Wildfire E3 este echipat cu un chipset Helio P22 de la MediaTek, un octa-core la 2 GHz care vine în configurații cu 3 sau 4 GB memorie RAM și 64 sau 128 GB stocare internă. Telefonul acceptă și carduri microSD, dar de maximum 128 GB, ceva ce vedem de obicei doar pe cele mai ieftine telefoane, echipate cu cititor de carduri ieftine.

Ecranul lui Wildfire E3 oferă o rezoluție HD+ și diagonală de 6,5”, iar întregul telefon pare cumva… învechit. Vorbim despre un design cu notch în formă de picătură de apă cu margini destul de groase de jur împrejur, cât și cu un senzor de amprentă pe partea din spate, nu integrat în ecran sau pe laterală.

Acest model este însă echipat cu o baterie mare, de 4.000 mAh, care ar putea să ofere o autonomie bună, având în vedere configurația și rezoluția scăzută a ecranului. De asemenea, este unul dintre telefoanele care încă vin echipate cu jack pentru căști.

Camerele foto, patru la număr, nu sunt însă tocmai îmbucurătoare. Avem de a face cu un sistem 13+8+2+2 megapixeli (wide, ultrawide, macro și adâncime). Am mai văzut sisteme similare pe telefoane de buget, iar rezultatele nu au fost niciodată la un nivel peste cel „acceptabil”.

HTC Wildfire E3 este listat momentan pe site-ul HTC Rusia, dar fără un preț și fără o dată de lansare. Având în vedere configurația, nu ar trebui să coste mai mult de 200-250 euro.

sursa: HTC, via GSM Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult