Huawei Mate 40 Pro ar putea întârzia până anul viitor

14.09.2020
Huawei Mate 40 Pro ar putea întârzia până anul viitor

Huawei lansează de câțiva ani deja două flagship-uri în fiecare an: seria mainstream P în primăvară și seria Mate în toamnă, echipată cu cele mai noi tehnologii. Anul acesta însă, din mai multe motive, Huawei ar putea amâna lansarea seriei Mate 40 pentru câteva luni. Astfel, cei care așteptau cu mare interes debutul unui nu chipset Huawei și a unui nou smartphone de top, cu camere performante, vor trebui să mai aibă puțină răbdare.

Huawei Mate 40 Pro ar putea fi lansat mai târziu decât de obicei

Conform Evan Blass, „leaker” cunoscut în industrie, Huawei va amâna lansarea Mate 40 până anul viitor în afara Chinei. Compania pare să plănuiască în continuare un eveniment de prezentare pentru luna octombrie, însă telefonul va ajunge în magazine abia în 2021, probabil pe la începutul anului, înainte de lansarea seriei Huawei P50. Utilizatorii din China vor primi însă telefonul anul acesta.

Informațiile recente sugerau că Huawei a comandat cu 30% mai puține componente pentru seria Mate 40, deci ne așteptam oricum la o producție limitată. De asemenea, faptul că TSMC nu ma poate livra de astăzi noi comenzi pentru Huawei sugerează că stocurile de procesoare Kirin 9000 pentru aceste modele vor fi limitate, iar producătorul chinez ar putea să lungească producția pe o perioadă mai lungă, cu mai puține unități asamblate pe zi decât în trecut.

Huawei va prioritiza vânzările din China

Astfel, după ce cererea din China ar putea fi acoperită, compania s-ar putea orienta apoi și pe lansarea seriei de dispozitive Mate 40 și în restul lumii. De altfel, probabil că așteptările de vânzări pentru Europa, cel puțin, sunt mai mici, întrucât telefonul este livrat fără servicii Google în această regiune. Reprezentanții companiei spun că Mate 30 Pro s-a vândut bine, la fel și modelele din seria P40, inclusiv în România și că utilizatorii nu au returnat telefoanele în proporție mai mare decât în trecut.

Viitorul smartphone-urilor high-end ale Huawei este însă momentan incert. Compania nu mai poate produce chipset-uri Kirin de top și nici nu poate cumpăra noi modele de la companii precum MediaTek și Qualcomm fără o licență din partea autorităților americane. Momentan, Huawei poate produce cipuri Kirin din gama inferioară în cadrul fabricilor SMIC din China, pe un proces de fabricație învechit, dar SUA pregătește sancțiuni inclusiv pentru această companie, care va duce la imposibilitatea de a produce procesoare în China.

sursa: GizChina

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult