Huawei Mate 50 Pro, noul campion DxOMark. Depășește Pixel 7 Pro

01.11.2022
Huawei Mate 50 Pro, noul campion DxOMark. Depășește Pixel 7 Pro

Se pare că lipsa parteneriatului cu Leica pentru dezvoltarea noului Huawei Mate 50 Pro nu a afectat performanța camerei telefonului. DxOMark a publicat review-ul său pentru camera noului flagship Huawei și a decis că aceasta este cea mai performantă cameră de smartphone din piață. Aceasta a obținut un scor agregat de 149 de puncte în testele DxO, obținând cele mai înalte scoruri la mai multe categorii.

Mate 50 Pro obține primul loc în clasamentul DxOMark, fără parteneriatul cu Leica

În lipsa Leica, Huawei a dezvoltat un sistem proprietar de fotografie, care acoperă atât optica, cât și algoritmii de procesare, dar și culorile pe care camerele le captează, numit Xmage. Acesta continuă practic ceea ce Huawei începuse alături de Leica încă de la Huawei P9 și îmbunătățește performanța camerelor în toate situațiile de fotografiere și pe fiecare senzor în parte, conform testelor DxOMark.

La capitolul părți bune, DxO mențioinează că Mate 50 Pro are una dintre puținele camere pe care te poți baza în majoritatea situațiilor obișnuite, dar în special în lumină slabă, unde oferă o performanță excelentă. Sistemul de diafragmă variabilă este aici cel care ajută atât la realizarea de portrete de grup de calitate, cât și imagini în lumină slabă cu multe detalii, deschizând complet obiectivul. Mai mult, camera ultra-wide oferă performanță peste media din piață, iar zoom-ul este de asemenea unul de calitate. Ba chiar și la capitolul video, DxOMark notează că Huawei Mate 50 Pro oferă performanță bună, atât în lumină naturală, cât și în interior cu lumină artificială.

Huawei Mate 50 Pro score dxomark

Noiul Mate 50 Pro iese pe primul loc în mai multe teste, dar nu în toate

Singurele probleme menționate sunt lag la fotografiere în condiții complicate și faptul că ceae ce vezi în preview înainte să realizezi fotografia nu este tocmai reprezentativ pentru rezultatul final, care apare după procesarea AI.

Huawei obține astfel cel mai mare scor de până acum pentru componenta foto, 152, dar și cel mai mare scor pentru fotografii cu blur natural în spate, 80. Și la alte capitole se apropie de cele mai înalte scoruri de până acum, însă nu le atinge. De exemplu, la capitolul zoom obține doar 148, față de 151 cât a luat Galaxy S22 Ultra, în timp ce pentru video obține 141, față de 149 de puncte obținute de iPhone 14 Pro Max.

Chiar și așa, Huawei Mate 50 Pro este acum telefonul care ocupă locul întâi în clasamentul DxOMark, deasupra vechiului „campion”, care a stat doar câteva zile în top, Google Pixel 7 Pro și Honor Magic4 Ultimate, lansat în primăvară. Modelele iPhone 14 Pro și Pro Max sunt abia pe locurile 4 și 5.

Top 10 camere de smartphone-uri în noiembrie 2022 (DxOMark)

  1. Huawei Mate 50 Pro – 149
  2. Google Pixel 7 Pro – 147
  3. Honor Magic4 Ultimate – 147
  4. Apple iPhone 14 Pro Max – 146
  5. Apple iPhone 14 Pro – 146
  6. Huawei Mate 50 Pro – 143
  7. Apple iPhone 13 Pro – 141
  8. Apple iPhone 13 Pro Max – 141
  9. Xiaomi Mi 11 Ultra – 141
  10. Huawei Mate 40 Pro+ – 139

sursa: DxOMark

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult