Huawei Mate 60, în prima imagine neoficială. FOTO

31.07.2023
Huawei Mate 60, în prima imagine neoficială. FOTO

Huawei începe deja pregătirile pentru lansarea următorului său flagship, Huawei Mate 60, iar primele imagini cu design-ul possibil al telefonului au ajuns deja pe internet. Chiar dacă sursa imaginilor nu este una oficială, acestea sunt bazate pe fotografii reale și planuri 3D ale dispozitivului. Se pare că sistemul de cameră circular rămâne un element distinctiv al seriei Mate 60, oferind un aspect care aduce aminte de modelul Mate 40 de acum câțiva ani.

Mate 60 va fi livrat din nou cu un modul de cameră circular

Digital Chat Station, leaker-ul chinez de pe rețeaua Weibo, a publicat prima imagine cu Mate 60 de la Huawei, iar tot ce putem observa din această imagine este un sistem de camere care ocupă o suprafață mare a capacului de pe spate. Camerele sunt încadrate într-un cerc, iar cei trei senzori sunt alăturați unui blitz LED, care este ampalsat în partea de sus.

mate 60

Fiind vorba despre modelul Mate 60 „standard”, nu „Pro”, putem vedea doar trei camere cu obiective tradiționale, fără un zoom optic periscopic sau alte camere ajutătoare. Totuși, acest render include unul dintre elementele pe care Huawei dorește să le împingă cât mai mult în față în ultima perioadă: branding-ul XMAGE.

Încă de când a încheiat colaborarea cu Leica, Huawei a dezvoltat un nou sistem fotografic pentru flagship-urile sale, numit XMAGE, bazat pe tehnologiile sale proprietare. Practic, telefoanele Huawei par să folosească toate lecțiile învățate alături de Leica pentru a dezvolta un sistem de captură și procesare foto avansat.

mate 60 dcs

Conform informațiilor dezvăluite anterior, ecranul de pe Huawei Mate 60 va fi unul de 6,7” cu un ecran 1.5K, probabil folosind rezoluția non-standard de pe flagship-urile anterioare ale companiei, de 2.700 x 1.224 pixeli. Alte detalii din trecut spuneau că telefonul va avea un decupaj în ecran în formă de pastilă, similar cu Dynamic Island de la Apple, iar acest decupaj va fi centrat. În interior se vor găsi o cameră frontală și un senzor 3D pentru recunoaștere facială.

Ne putem aștepta la o lansare pentru seria Huawei Mate 60 cândva în toamnă, prin octombrie sau noiembrie.

sursa: Digital Chat Station

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult