Huawei P40 Pro: cum arată următorul telefon cu cameră de top şi ecran foarte curbat

08.01.2020
Huawei P40 Pro: cum arată următorul telefon cu cameră de top şi ecran foarte curbat

Suntem la doar câteva luni distanţă de anunţul oficial al lui P40 Pro, telefonul flagship al companiei chineze Huawei, iar acum avem şi primele fotografii cât-de-cât autentice. Am văzut telefonul în trecut în diverse modelări 3D pe baza specificaţiilor hardware folosite de către producătorii de accesorii pentru a pregăti în avans huse de protecţie, însă acum unul dintre aceşti producători pare să fi scăpat fotografii cu ceea ce pare a fi o machetă de P40 Pro, dezvăluind ecranul său extrem de curbat.

Fotografiile au apărut pe Weibo, celebra reţea de socializare din China şi prezintă o husă realizată special pentru Huawei P40 Pro. Aici, telefonul este prezentat cu un modul de cameră dreptunghiular foarte proeminent pe partea din spate, telefonul fiind echipat cu nu mai puţin de cinci obiective distincte, dintre care unul pare a fi de tip zoom cu periscop. Un blitz LED pare să fie de asemenea integrat în acest modul.

Pe partea din faţă, cel mai interesant element al lui P40 Pro în aceste imagini pare să fie decupajul pentru două camere foto. Vorbim despre un panou perforat, similar în design cu cel de pe Samsung Galaxy S10+, însă în cazul Huawei acesta este poziţionat în colţul din stânga sus. Tot aici putem vedea noul ecran foarte curbat, care se întinde şi pe lateralele de sus şi de jos, pe lângă cele din stânga şi dreapta, cum am mai văzut în ultimii ani pe la majoritatea producătorilor.

Din acest motiv, husa pare să fie adaptată la noul design, fiind construită cu margini mai mari deasupra şi sub telefon, pentru a preveni impactul direct asupra ecranului curbat în cazul unui accident. De altfel, tot telefonul, atunci când este privit de sus sau de jos, are o formă foarte curbată, care ar putea sugera că va fi foarte confortabil de ţinut în mână. Din cauza faptului că va fi cu siguranţă construit din sticlă, cel mai probabil însă, acest model va fi foarte alunecos.

Alte elemente interesante care pot fi observate în aceste fotografii sunt prezenţa unui port USB-C, dar nu şi a unui jack pentru căşti, componentă la care s-a renunţat încă de la P30 Pro, cât şi un port infraroşu pentru funcţia de control de la distanţă ale dispozitivelor electrocasnice.

Întrucât SUA şi Huawei nu au ajuns încă la o înţelegere, putem presupune că şi acest nou flagship al producătorului chinez va fi livrat fără servicii Google pre-instalate. P40 Pro va fi însă livrat cu EMUI 10, noul sistem de operare al companieie, care este însă bazat pe Android 10, însă în varianta AOSP, fără integrare cu aplicaţiile Google şi fără actualizările de securitate oficiale.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult