InV See Pro de la Visionox este numele tehnologiei de generație a doua care ascunde camera în spatele ecranului

19.06.2021
InV See Pro de la Visionox este numele tehnologiei de generație a doua care ascunde camera în spatele ecranului

Producătorul de ecrane Visionox a prezentat de curând cea de-a doua generație de ecrane OLED care pot ascunde camera foto frontală. Dacă acest nume pare vă cunoscut, s-ar putea să îl fi auzit în relație cu smartphone-ul ZTE Axon 20 5G de anul trecut, întrucât Visionox a fost compania care a dezvoltat ecranul pentru primul smartphone cu o cameră ascunsă. Totuși, aceasta nu era complet invizibilă, iar ecranul „InV see Pro”, cum este numit acum, va ascunde aproape perfect camera, mărind densitatea pixelilor din respectiva zonă.

Visionox se pregătește de lansarea noii generații de ecrane

De altfel, aceasta nu este prima dată când vedem ecranul InV see Pro, dar este prima dată când îi aflăm oficial numele. ZTE a prezentat la începutul anului un nou prototip de smartphone care folosea acest tip de ecran de generație nouă. La momentul respectiv, credeam că producătorul chinez de telefoane va lansa modelul ZTE Axon 30 cu un astfel de ecran. Modelul care a fost lansat însă a fost o alternativă la Samsung Galaxy S21 Ultra, unde accentul a fost pus mai degrabă pe specificații hardware și pe cameră.

Totuși, faptul că Visionox și ZTE încă prezintă această tehnologie în public (cele două telefoane din imagine sunt prototipuri ZTE) sugerează că urmează să primim un nou smartphone cu o cameră ascunsă în spatele panelului OLED în viitorul apropiat. Originalul Axon 20 5G a fost prezentat în cursul toamnei trecute, deci probabil că la aniversarea de un an, am putea primi și primele vești despre „urmașul” acestei serii.

Îmbunătățirile ecranului InV see Pro promit o integrare aproape invizibilă, dar și un efect negativ minim asupra fotografiilor realizate cu acea cameră. Asta pentru că modelul original nu realiza fotografii prea bune prin display. Imaginile erau cam lipsite de detalii, iar un efect de ceață acoperea întregul cadru.

Pe lângă tehnologia celor de la Visionox folosită momentan doar de ZTE, am mai auzit în ultima perioadă zvonuri despre o nouă tehnologie similară pe care o va dezvolta Samsung pentru modelul Galaxy Z Fold3, care va ascunde camera în spatele unui ecran pliabil, cât și despre posibilitatea lansării unui smartphone Mi MIX 4 de la Xiaomi care să folosească ceva similar.

sursa: GSM Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult