iPhone 12 ar putea integra suport pentru BeiDou, sistemul de navigație din China

11.08.2020
iPhone 12 ar putea integra suport pentru BeiDou, sistemul de navigație din China

iPhone-urile sunt deja foarte populare în China, dar începând cu seria iPhone 12, acestea ar putea fi și mai căutate, datorită unei funcții relativ minore. Se pare că Apple va integra în sfârșit suport pentru sistemul de poziționare globală BeiDou, sistem care tocmai a fost completat în urmă cu doar câteva luni. Chiar dacă Apple nu a declarat nimic oficial în această privință, se pare că au existat discuții cu autoritățile din China în acest sens.

Modelele iPhone, deși populare în China, nu sunt compatibile încă cu BeiDou

Ren Chengqi, purtător de cuvânt pentru China Satellite Navigation Office, entitatea care controlează sistemul de navigație BeiDou, a spus într-un interviu că „Apple va folosi sistemul Beidou mai devreme sau mai târziu”. Acest lucru sugerează că au existat negocieri și că cel mai probabil, Apple ia în calcul integrarea tehnologiei pe următoarele generații de dispozitive.

Există deja zvonuri că Apple are BeiDou în teste pe modelele iPhone 12, iar dacă rezultatele sunt pozitive, telefoanele din noua serie vor fi lansate cu suport pentru BeiDou în această toamnă. De altfel, acesta este singurul sistem de navigație important pe care Apple nu îl integrează în dispozitivele sale. Telefoanele cele mai recente oferă GPS, GLONASS, GALILEO și QZSS, dar nu BeiDou, în ciuda faptului că și acesta există într-o formă sau alta de aproximativ 20 de ani.

Mulți clienți Apple din Asia se plâng de lipsa suportului pentru BeiDou. Întrucât este un sistem dezvoltat de China, acesta funcționează mai bine decât alte soluții în această regiune. Desigur, BeiDou funcționează în 200 de țări din lume, iar produse compatibile se vând în 120 de țări la nivel mondial. Cei care pun accent pe navigație cu ajutorul unui telefon ar putea alege acum mai degrabă un iPhone dacă locuiesc într-una dintre țările în care BeiDou este mai performant.

sursa: GSM Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult