iPhone 14 ar putea fi scumpit, dar doar în afara SUA

03.05.2022
iPhone 14 ar putea fi scumpit, dar doar în afara SUA

iPhone 14 ar putea fi prima serie din ultimii cinci ani care aduce o schimbare semnificativă la nivelul design-ului telefoanelor Apple. Modelele Pro sunt așteptate fără „notch”, acesta fiind înlocuit mai degrabă cu două decupaje în ecran, care ar putea găzdui senzorii Face ID și camera frontală. Totuși, noua generație ar putea veni și cu un preț mai mare, chiar dacă schimbările la nivelul configurației hardware ar putea fi minore. Prețurile ar putea crește însă doar în afara SUA.

Apple ar putea crește prețurile pentru noile iPhone-uri

Analistul Chris Caso de la Raymond James sugerează că Apple va trebui să crească prețurile telefoanelor pe care le va lansa în luna septembrie, pentru a păstra un nivel ridicat al încasărilor, după ce în primele trei luni, compania se așteaptă la venituri mai mici cu 8 miliarde de dolari față de proiecțiile inițiale. Asta pentru că în primele luni ale anului, China a intrat de câteva ori în lockdown, lucru care a afectat livrările de componente și liniile de producție ale companiei, în timp ce transporturile de produse din China au fost întârziate:

„Apple a publicat în marte rezultate puternice pe trimestru, dar comentariile oferite au sugerat că este așteptată o slăbire incrementală în luna iunie, cauzată de schimbul valutar, pierderea veniturilor din Rusia iar, cel mai mare impact îl au problemele de producție din China, cauzate de lockdown-uri. Presupunem un veni de aproximativ 81 miliarde de dolari când luăm acești factori în considerare. Problemele de producție ar trebui să fie trecătoare și apar în cea mai bună parte a anului, în perioada celui mai scăzut sezon de vânzări, înaintea lansărilor din toamnă. Credem că aceste evenimente vor pregăti compania pentru un septembrie bun, presupunând că se normalizează situația din China. Noi, totuși, considerăm că problemele de schimb valutar și problemele din Rusia vor fi mai permanente, iar acum ne îngrijorăm de faptul că Apple va trebui să ridice prețurile în monedele locale atunci când produsele noi se vor lansa la toamnă, dacă rata de schimb nu se schimbă până atunci. Când astfel de lucruri s-au întâmplat în trecut, creșterea prețurilor locale a avut un efect negativ asupra cererii. În cele din urmă, o creștere este așteptată pentru servicii, dar cu o decelerare de la an la an, ceva ce credem că a fost anticipat de companie, dar rămâne totuși un factor.”

Astfel, deși Apple ar putea anunța un preț similar pentru SUA, cu iPhone 14 de la 799 dolari și iPhone 14 Pro de la 999 dolari, prețurile care sunt exprimate în alte monede, inclusiv Euro, ar putea fi semnificativ mai mari decât în anii precedenți. iPhone 13 „standard” pornește de la 899 euro, în timp ce iPhone 13 Pro vine la un preț de 1.149 euro în varianta de bază.

sursa: via Phone Arena

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult