Lenovo Z6 Pro, un smartphone cu sistem quad-camera de 48MP şi performanţe de top

18.04.2019
Lenovo Z6 Pro, un smartphone cu sistem quad-camera de 48MP şi performanţe de top

Aşteptat să fie prezentat oficial peste doar câteva zile, Lenovo Z6 Pro dispune de capabilităţi foto impresionante şi vine echipat cu cel mai puternic chipset al momentului – Snapdragon 855.

Cap de afiş pe lista specificaţiilor va fi o tehnologie numită Hyper Video, implementată cu ajutorul unei configuraţii quad-camera şi algoritmi de inteligenţă artificială.

În pregătire pentru evenimentul de lansare ţinut marţea viitoare la Beijing, chinezii de la Lenovo au publicat un prim teaser video oficial, arătând spatele telefonului şi ceea ce pare a fi un sistem triple camera + un senzor optic poziţionat separat.

Detaliile exacte ale configuraţiei nu sunt cunoscute, însă avem la dispoziţie o captură de ecran făcută în benchmark-ul AnTuTu, surpinzând un dispozitiv cu numele de cod Lenovo L78051, obţinând un scor impresionant de 403077 puncte. Dacă acesta este mult aşteptatul Z6 Pro, performanţele măsurate îl poziţionează deasupra oricărui altui dispozitiv motorizat de chip-ul Snapdragon 855. 

Pe de altă parte, forţarea rezultatelor în teste sintetice este o practică des folosită de producătorii asiatici, în încercarea de a pune anumite produse într-o lumină cât mai favorabilă.

 

Tags:
Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult