Galaxy Fold are probleme cu ecranul. Deja mai multe modele s-au stricat

18.04.2019
Galaxy Fold are probleme cu ecranul. Deja mai multe modele s-au stricat

Telefoanele pliabile au potenţialul de a deschide noi oportunităţi pentru producătorii de smartphone-uri, însă primele generaţii sunt considerate de obicei cele de „sacrificiu” în toate domeniile. Primul iPhone nu oferea posibilitatea de a instala aplicaţii, primele tablete nu aveau aplicaţii dedicate pentru ecranele mari, iar acum primele telefoane pliabile au probleme cu display-urile. Samsung Galaxy Fold a ajuns momentan doar la câţiva jurnalişti şi bloggeri de tehnologie şi deja au început să se strice.

Nu mai puţin de patru dispozitive Galaxy Fold care se află în mânile celor care vor lansa primele review-uri s-au stricat după mai puţin de două zile de utilizare. În două dintre cazuri, vina a fost a utilizatorilor (însă nu în totalitate), iar în două cazuri, ecranele pur şi simplu s-au stricat.

Steve Kovach, editor tech la CNBC, a raportat o problemă cu unitatea sa de review pe Twitter. Acesta a publicat un clip video în care jumătate din display a încetat să funcţioneze. Display-ul nu a fost lovit sau utilizat într-un mod nepotrivit şi nu a suferit nicio altă intervenţie. Între timp, acesta a raportat şi alte probleme precum dungi colorate pe cealaltă jumătate a ecranului.

 

 

Următorul jurnalist care a raportat probleme cu Galaxy Fold este Mark Gruman de la Bloomberg. Gruman a raportat o problemă similară cu cea a lui Kovach, însă de data aceasta, o parte din vină a fost a lui. Telefonul vine cu o folie groasă aplicată peste display-ul pliabil, însă aceasta nu trebuie îndepărtată, întrucât serveşte drept protecţie pentru panoul AMOLED, asemeni sticlei Gorilla pe telefoanele obişnuite. Unităţile de review nu conţin avertismentul care spune să nu scoţi această folie, însă variantele finale vor atenţiona utilizatorii. Odată scoasă folia, display-ul a început să înceteze să funcţioneze, pixelii începând să dispară de la stânga la dreapta, până când s-au închis complet.

 

 

Asemeni cazului lui Mark Gruman, şi Marques Brownley, sau MKBHD de pe YouTube, a reuşit să strice unitatea de review pe care o avea încercând să scoată folia de pe display. În cazul lui, folia nu a fost îndepărtată complet, însă ecranul tot s-a stricat, oprindu-se fără posibilitatea de a-l aprinde din nou.

 

 

Dieter Bohn de la The Verge a avut însă o experienţă puţin mai ciudată. Acesta a folosit telefonul în mod obişnuit, însă la un moment dat a sesizat reziduuri sub folia de protecţie. Ceva de mici dimensiuni a pătruns între folie şi panoul OLED, lucru care a dus la apariţia unor dungi verzi care se intersectează fix în acel punct. Nu este clar dacă este vorba despre ceva ce a intrat acolo din buzunar sau dacă o partea a mecanismului de pliere s-a desprins şi a ajuns sub display cumva.

 

 

Samsung a oferit o declaraţie oficială pentru a adresa aceste probleme:

„Un număr limitat de mostre pentru review de Galaxy Fold au fost oferite către presă pentru review. Am primit câteva plângeri referitoare la display-ul acestor mostre. Vom analiza aceste unităţi individual pentru a determina cauzele problemelor.

De asemenea, câţiva review-eri au spus că au îndepărtat stratul protector al display-ului, deteriorând astfel ecranul. Ecranul principal de pe Galaxy Fold include acest strat protector şi este o parte a ansamblului de display, fiind realizat pentru a proteja ecranul de zgârieturi. Îndepărtarea acestui strat sau adăugarea de adezivi peste ecranul principal pot duce la daune. Ne vom asigura că această informaţie va fi transmisă clar către clienţii noştri.”

În cele din urmă, Galaxy Fold este un dispozitiv nou, dintr-o nouă generaţie, care foloseşte o tehnologie pe care nu am mai întâlnit-o pe dispozitive până acum. De asemenea, unităţile oferite pentru review sunt modele de pre-producţie. Aceste probleme ar putea să nu apară pe telefoanele finale. Totodată, există posibilitatea ca ecranele pliabile să nu fie atât de rezistente precum cele tradiţionale, iar utilizatorii vor testa cel mai probabil asta pe banii lor.

În cazul lui Galaxy Fold, cel mai bine pentru cei interesaţi de noul telefon ar fi să aştepte până la lansarea oficială, când telefoanele ajung în mâinile utilizatorilor. Dacă numărul de probleme raportate este mare, probabil că aşteptarea unei generaţii „2” cu îmbunătăţiri este indicată. Vorbim totuşi despre un telefon care costă 2.000 euro.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult