Mai pot fi „rootate” telefoanele ASUS? Compania oferă răspunsuri contradictorii

07.08.2023
Mai pot fi

Fanii smartphone-urilor ASUS pun la îndoială declarațiile companiei după ce un utilizator de Zenfone 9 a primit de la departamentul de suport tehnic un răspuns la care nu se aștepta. Acesta a cerut mai multe informații despre deblocarea bootloader-ului pentru Zenfone 9, capabilitate care a fost oprită acum câteva luni și care ar trebui să se întoarcă în curând, însă reprezentantul companiei a spus că acest lucru nu este posibil în prezent și nici nu va mai fi în viitor.

Utilizatorii de telefoanele Zenfone, confuzi în legătură cu deblocarea bootloader-ului

Pe la începutul acestui an, ASUS a scos de pe internet aplicația care permitea utilizatorilor să se conecteze la serverele companiei pentru a debloca bootloader-ul de pe telefoanele sale. Compania a justificat acest lucru spunând că procesul de deblocare este periculos și că serverele sale vor intra în mentenanță, urmând a se întoarce abia prin trimestrul al treilea din 2023. De altfel, la lansarea Zenfone 10, compania a menționat că va oferi în trimestrul 3 software-ul necesar pentru deblocarea telefonului.

Se pare însă că reprezentanții ASUS Spania informează clienții că acea aplicație nu se mai întoarce și că nu va mai fi posibil ca telfoanele ASUS să fie deblocate în viitor pentru a instala versiuni modificate de Android.

foto: Zentalk

A urmat o discuție destul de lungă între fanii telefoanelor Zenfone și ROG Phone pe Reddit și forumul Zentalk, însă ASUS a revenit pe canalul de Telegram oficial și a confirmat că planul este ca aplicație de deblocare a bootloader-ului să revină cândva în trimestrul al treilea, adică în perioada iulie-septembrie.

Totuși, nu vedem prea multe discuții despre acest subiect pe canale oficiale. Cert este că singurii care pot beneficia de un telefon ASUS complet deblocat sunt cei care le-au deblocat înainte ca aplicația oficială să fie scoasă din funcțiune. Acei utilizatori ar putea fi însă în pericol, întrucât eliminarea aplicației a fost făcută din considerente de securitate, deblocarea bootloader-ului prin acea metodă lăsând dispozitivele vulnerabile la anumite tipuri de atacuri.

sursa: Reddit, Zentalk

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult