Motorola EX130 – revine moda telefoanelor cu două ecrane

29.04.2011
Motorola EX130 - revine moda telefoanelor cu două ecrane

Telefoanele mobile cu tastatură fizică încep să piardă teren în
faţa celor cu ecran sensibil la atingere. Din păcate, asta înseamnă
că bateria se consumă puţin mai repede datorită ecranului mai mare.
O soluţie foarte populară cu ani în urmă, însă uitată în
era touchscreen-ului este folosirea unui ecran adiţional mai mic
pentru afişarea unor informaţii simple.
Motorola EX130
este un exemplu foarte bun în acest sens. Terminalul dispune de
ecranul sensibil la atingere de 2.8″ cu rezoluţie QVGA şi
un al doilea ecran OLED monocrom de 96×16 pixeli.
Datorită consumului redus, acesta din urmă poate anunţa oricând un
apel nepreluat sau un mesaj necitit.

Motorola EX130 dispune de un al doilea ecran monocrom

Samsung a mers chiar mai departe şi a lansat un smartphone cu
Android pentru piaţa americană, dotat cu un al doilea ecran AMOLED
de 1.8″. Cât despre modelul de faţă, el nu a fost încă anunţat
oficial, însă este aşteptat în Europa, Asia şi America de Sud.
Terminalul dispune de 128 MB de memorie internă şi 64 MB RAM, fiind
motorizat de un chipset Qualcomm. Motorola EX130 va fi un
telefon din gama entry level şi va avea un preţ pe
măsură.

Urmărește Go4IT.ro pe Google News