Motorola pregăteşte Moto Z4 sub numele de cod „Odin”. Ar putea renunţa la Moto Mod-urile mai vechi

20.11.2018
Motorola pregăteşte Moto Z4 sub numele de cod „Odin”. Ar putea renunţa la Moto Mod-urile mai vechi

Acum că ne apropiem cu viteză de sfârşitul lui 2019, încep să apară noi informaţii despre flagship-urile pe care le vom primi în prima jumătate a anului următor. Se pare că Motorola pregăteşte un nou model de top cu numele de cod „Odin”, care se presupune că va ajunge pe piaţă sub numele Moto Z4. Acesta va integra hardware de top şi ar putea renunţa la compatibilitatea cu anumite accesorii Moto Mods, în timp ce va primi acces la unele noi.

Motorola a confirmat în trecut că pot promite compatibilitate pentru accesoriile modulare Moto Mods doar pentru trei generaţii. Astfel, Moto Z1, Z2 şi Z3 au păstrat aceeaşi formă generală a carcasei şi s-au potrivit perfect cu toate accesoriile care au fost lansate de către Motorola şi de partenerii săi (Hasselblad, Polaroid, JBL, etc.). Odată cu lansarea următorului telefon însă, s-ar putea să avem parte şi de o nouă generaţie de MotoMods.

Primul accesoriu de acest gen care ar putea debuta alături de Moto Z4 este un modem 5G care ar putea oferi opţional acces la internet de viteză înaltă pe reţelele compatibile, fără ca telefonul să integreze o astfel de componentă internă. Cu toate acestea, zvourile sugerează că Moto Z4 va beneficia de un chipset Snapdragon 855, deci probabil că acesta va fi compatibil nativ cu un modem intern, fără nevoia unui astfel de accesoriu. Există şi posibilitatea ca noul Moto Mod 5G să fie dedicat generaţiilor mai vechi, iar noul telefon să îl integreze din fabrică.

Alte detalii despre hardware-ul lui Moto Z4/Odin spun că acesta va fi livrat cu 4 GB memorie RAM, considerabil mai puţin decât concurenţa din piaţă, care deja foloseşte 6 sau 8 GB pe segmentul high-end, însă în ton cu dispozitivele Pixel şi iPhone, care sunt limtate tot la 4 GB. De asemenea, vestea că telefonul va beneficia doar de 32 GB stocare este dezamăgitoare, însă alte modele Moto Z din trecut au fost livrate cu mai mult spaţiu intern, deci probabil că vor exista multiple variante. Un alt detaliu interesant este un senzor de amprentă în display, care să înlocuiască senzorul din prezent, poziţionat pe partea din faţă, sub ecran.

Motorola a lansat noi dispozitive din gama Moto Z în trecut la începutul verii, deci probabil că vom mai afla şi alte detalii despre noul Moto Z4 în următoarele câteva luni. XDA-Developers, sursa acestor informaţii, de obicei raportează astfel de detalii din surse sigure, deci sunt puţine motive să ne îndoim de acurateţea lor, însă lansarea este acum atât de departe încât multe lucruri ar putea fi modificate până când telefonul va ajunge în magazine.

 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult