Noi detalii despre Pixel 2 şi Pixel 2 XL: Snapdragon 835, 4GB memorie RAM şi posibil margini subţiri

26.06.2017
Noi detalii despre Pixel 2 şi Pixel 2 XL: Snapdragon 835, 4GB memorie RAM şi posibil margini subţiri

Zvonuri despre noile smartphone-uri Pixel 2 au început să apară la scurt timp după lansarea primei generaţii, însă acum avem liste de specificaţii tehnice pentru ambele modele care urmează să fie lansate în doar câteva luni. Este vorba despre flagship-urile Pixel 2 şi Pixel 2 XL, fără zvonitul model mid-range pe care Google l-a luat în considerare iniţial. Se pare că avem parte de puţine surprize în cazul noilor flagship-uri Android, fiind echipate cu hardware similar altor modele de pe piaţă.

Conform unor postări pe forumul XDA-Developers, care citează surse anonime apropiate de proiectul Pixel 2, noile dispozitive urmează să se lanseze cândva în septembrie sau octombrie. Modelul de bază, Pixel 2, va păstra designul de anul trecut, cu o construcţie metalică şi un spate parţial din sticlă, cu margini mari în jurul display-ului şi un display de 4,97”. Rezoluţia aleasă pentru această variantă este Full HD, iar jack-ul de căşti dispare, în locul său fiind integrat încă un difuzor pentru redarea audio stereo. Acestea vor fi alăturate unui chipset Snapdragon 835, 4 GB memorie RAM şi 64 GB spaţiu de stocare.

Modelul superior, Pixel 2 XL, va adopta însă un design actualizat, cu margini subţiri, nu foarte diferit de ce am văzut până în prezent pe smartphone-uri precum Galaxy S8 şi LG G6. Acesta va beneficia de acelaşi Snapdragon 835, 4 GB memorie RAM şi 128 GB spaţiu de stocare internă, cu un display de 5,99” cu rezoluţie QHD (2560 x 1440 pixeli) şi un jack audio pentru conectarea căştilor.

Încă nu este clar cine va dezvolta noile smartphone-uri Pixel pentru Google. Având în vedere faptul că Pixel 2 este foarte puţin schimbat faţă de modelul anterior, există posibilitatea ca acesta să fie în continuare dezvoltat de HTC, în timp ce modelul Pixel XL ar putea fi realizat de LG (zvonurile afirmă că LG este partener de câteva luni deja, iar compania are deja capabilitatea de a folosi display-uri cu margini subţiri). 

Urmărește Go4IT.ro pe Google News
Cătălin Niţu
Cătălin Niţu
Redactor-șef Go4it.ro. Lucrează în presa de tehnologie și gaming din 2008. Absolvent al Facultății de Jurnalism și pasionat de gadget-uri, PC-uri și console de gaming. citește mai mult