Nokia 8, primul flagship cu Android din noua serie Nokia ar putea fi dezvăluit în două versiuni, nu mai târziu de luna iunie

08.03.2017
Nokia 8, primul flagship cu Android din noua serie Nokia ar putea fi dezvăluit în două versiuni, nu mai târziu de luna iunie

HMD Global, compania aflată în spatele brandului Nokia, pregăteşte completarea ofertei de telefoane Nokia cu un smartphone high-end. Bazat pe chipsetul Snapdragon 835, Nokia 8 ar urma să fie disponibile în două variante cu ecran şi specificaţii uşor diferite.

Potrivit zvonurilor circulate din surse apropiate companiei localizată în China, Nokia 8 este produs în două versiuni – un model standard şi o variantă premium cu ecran mai mare şi dotări ceva mai generoase. Ambele folosesc însă chipsetul Snapdragon 835, ajutat cu 4 GB sau 6 GB memorie RAM.

Chiar dacă detaliile exacte nu sunt cunoscute, putem aştepta ca Nokia 8 să vină în carcasă cu design unibody confecţionată din metal, respectiv cameră foto performantă care să amintească de calităţile vechilor modele Nokia cu tehnologie PureView. Potrivit unor zvonuri, noul flaghisp Nokia va include un sistem dual camera suportând cel puţin 23 MP rezoluţie foto.

Destul de costisitor, Nokia 8 ar putea ar putea fi disponibil în oferta magazinelor asiatice pentru echivalentul a 549 euro, respectiv 617 euro pentru varianta cu ecran mai mare. 

 

Tags:
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai
Aurelian Mihai este cel mai vechi redactor al site-ului Go4it.ro. Are 14 ani de experienţă în presa IT şi cunoștințe ample din sfera tehnologiei. Înainte de a ajunge la Go4it, Aurelian a fost redactor pentru revista XtremPC, acoperind rubrica de știri, desfășurarea de teste comparative și ... citește mai mult